A Letter to Dad: The Lost Years

A Letter to Dad began it’s life way back in the early ’90’s when Dan Donavan, a devoted Christian, was seeking a partner to produce his story. Dan had written a 27 page letter to his dad attempting to express his feelings over growing up without a father. Dan’s mother had met Johnny’s mother who recommended Dan talk to her son Johnny who was in the film business. When Johnny read Dan’s letter to his dad, he knew he had to make this picture, he too had come from a broken home and could relate 100% to Dan’s story. So a partnership was born and Johnny set out to convert Dan’s letter into a feature-length screenplay. Casting Dan’s father was a critical element in the film. The script was submitted to John Ashton, the perfect actor for the role. While he loved the script, he declined the role because he too was from a broken home and felt the role was just too close to his own life. After meeting with Johnny, who told Ashton “who better than you to play your own father?” he agreed to take the role. 

While the budget was a then paltry $280,000.00 Ashton agreed to work on the cheap saying “there are things you do in Hollywood for money and there are things you do in Hollywood for love and art and this is a love and art piece.” With an incredible crew and a cast of veteran actors unheard of at the time for such a low-budget feature, production went without a hitch!

The original film was completed in 1994, shot on 35mm film and released internationally as “In the Living Years”. Although it was made a decade before there was a “faith-based” film market, it quickly made back its original budget and even played theatrically in certain foreign countries. In the midst of distribution, the films biggest blow occurred when it’s co-creator, Dan Donavan, unknowingly to those around him suffering from deep depression, took his own life.  The film was abruptly shelved and never seen by anyone in the North American market.

Resurrecting the Past Fast-forward to 2008... the faith-based market has exploded thanks to Mel Gibson’s Passion of The Christ. While the Hollywood machine can’t seem to get a handle on the market, filmmakers like the Kendrick brothers (Fireproof, Facing the Giants) the LaLonde’s (Left Behind) and David A.R. White (Hidden Secrets, The Moment After) among others are proving that not only is the market viable, but movies with a message can actually have life-changing effects. 

Johnny Remo was editing his latest feature with editor Lance Bachelder and mentioned his early faith-based film A Letter to Dad. While Lance, a Christian of 30 years, was less than optimistic based on the condition of the original, Johnny decided to send it off to Phil Botana, another devoted Christian and film distributor to get a second opinion. Phil saw potential in the film and recommended that Johnny send it to the Dove Foundation to get their opinion. The initial review came back favorable! But there was a laundry list of changes that would have to be made before they could recommend the film. Johnny finally had Lance’s attention, maybe there was some hope, maybe this was meant to be? 

Lance had radical suggestions to get the film into shape for todays market - re-transer the 35mm original to 1080p HD master, replace the score, attempt to get some top Christian bands to contribute songs to the movie (could this be possible?) and re-edit the show for the family market. Johnny was on board 1000% (inside joke) and A Letter to Dadwas reborn! While in a late-night edit session, Lance asked Johnny “Are any of these actors still around?”  “Why?” asked Johnny. “Wouldn’t it be crazy to get some of the original cast members back after all these years to shoot a reunion?”. 

That was all it took for Johnny - a lot of prayers and phones calls later it was done! In an unprecedented move, a new ending was shot 14 years after the original film was completed! It’s been a long road for this film, but it is obvious to everyone involved that this is meant to be. This is a movie with a powerful message for fathers, that must be seen and must be heeded! 

Train up a child in the way they should go and when they are older, they will not turn from it. Proverbs 22:6

http://www.alettertodad.com/altd/History.html

Bucură-te de fiecare moment!

Viaţa este o călătorie şi este foarte important să înveţi te bucuri de fiecare moment al ei. Dumnezeu ţi-a pregătit atât de multe lucruri pe drumul vieţii, pentru ca tu să te bucuri. Cu alte cuvinte, în viaţă nu este vorba doar despre viitor sau despre lucrurile care vor urma; Dumnezeu vrea ca tu să te bucuri de ziua de astăzi. Este bine să te concentrezi asupra călătoriei şi asupra lucrurilor pe care le ai de făcut mai departe, dar, în tot acest timp, bucură-te şi de fiecare moment prin care treci. 

Fiţi atenţi la cuvintele lui Isus din versetul de deschidere. El a spus: „Eu am venit ca oile să aibă şi să se bucure de viaţă şi s-o aibă din abundenţă (din plin, până la revărsare).” Dumnezeu vrea ca tu să te bucuri de viaţa pe care El ţi-a dat-o, pentru că acesta este motivul pentru care a venit Isus. Trebuie să te bucuri de fiecare zi din această călătorie. Dacă tu nu te bucuri, nimănui nu-i va plăcea să stea prin preajma ta. Fă în aşa fel ca fiecare moment al vieţii tale să fie plăcut, deoarece Dumnezeu ţi-a dat toate lucrurile fără plată, cu scopul de a te binecuvânta (1 Timotei 6:17).

Dacă nu te bucuri de lucrurile simple din viaţă pe care Dumnezeu ţi le-a dat, nu te poţi bucura cu adevărat de realităţile spirituale. Mai întâi, începe prin a te preţui pe tine însuţi, apoi oamenii pe care Dumnezeu i-a aşezat în viaţa ta. Apreciază chiar şi lucrurile mici pe care le ai – pantofii, hainele, etc. Chiar şi aparatura audio şi telefoanele mobile: bucură-te de ele! Bucură-te de opţiunile pe care le ai. 

De asemenea, trebuie să înveţi să laşi în urmă experienţele trecute, în special pe cele neplăcute şi să n-ai frică faţă de ziua de mâine. Regretele din ziua de ieri şi frica de ziua de mâine sunt duşmanii bucuriei de astăzi. Dumnezeu nu trăieşte în trecutul tău şi nu Îşi ia slava din temerile tale; tot ceea ce aşteaptă El de la tine este să dai ce ai mai bun şi să te bucuri de fiecare moment din viaţa ta ASTĂZI! 

http://usefaithbook.blogspot.com/2011/10/bucura-te-de-fiecare-moment.html

Despre Evanghelii, istorie şi Isus într-un interviu exclusiv cu Darrel Bock

Ruben Ologeanu: Dr. Darrel Bock cum puteţi aborda o persoană sceptică în ceea ce priveşte veridicitatea documentelor Noului Testament?

Darrel Bock: Ei bine, veridicitatea textelor, în sensul înţelegerii faptului că textul care a fost scris, este textul pe care îl avem astăzi, este să putem să vorbim prin intermediul evidenţelor din manuscrisele pe care le avem. Avem atâtea manuscrise ale Scripturii, care arată ce înseamnă cuvintele din cadrul lor, încât sunt foarte sigure în ceea ce priveşte conţinutul lor, asta a fost ceea ce s-a scris. Însă veridicitatea nu se referă doar la a şti că ceea ce s-a scris atunci este ceea ce avem noi astăzi, şi asta pentru că veridicitatea are de a face şi cu conţinutul, ceea ce se află în documente. Aceasta este o discuţie total diferită şi cel mai bun mod de a o avea este să arăţi în ce fel ceea ce a spus şi a făcut Isus se relaţionează contextului în care a trăit în primul secol. În unele cazuri poţi vorbi despre (cel puţin în termenii existenţei) documente care au fost scrise de către istorici necreştini ce fac referire la Isus Hristos. Aceştia au afirmat că a existat, că a fost crucificat în timpul lui Pilat, că a fost crucificat pentru că liderii evrei au lucrat cu Pilat în scopul acelei crucificări. Josephus, un istoric evreu din primul secol, este unul dintre cei care afirmă astfel lucruri. Creştinismul şi mişcarea creştină au venit din timpul şi lucrarea lui.

Cel puţin, astfel de aspecte pot fi dovedite fără ca măcar să deschizi cărţile Bibliei, şi acesta formează cadrul pentru restul discuţiei. Mare parte a problemelor pe care oamenii le au cu privire la veridicitatea Scripturii trebuie să aibă de a face cu întrebarea dacă Dumnezeu poate face sau nu miracole. Acesta e un lucru care nu poate fi dovedit. Nu pot lua un reportofon sau o cameră de luat vederi, să mă duc înapoi în acele timpuri antice şi să caut acel material care să dovedească asta. Trebuie să fii deschis pentru a accepta ceea ce spune Scriptura despre Isus. Totuşi, poţi atrage atenţia asupra faptului că oameni precum Pavel, care nu a crezut, trăind în perioada aceea, s-a convins că Isus a făcut lucrurile cu care era asociat numele Său. Acesta e cel mai bun lucru pe care îl poţi face, să scoţi în evidenţă că au existat atunci oameni care la început nu au crezut, dar au devenit credincioşi, oameni care erau prezenţi sau participau la o scenă şi care au înţeles că Isus era cel care pretindea că este.

Ruben O: Există dovezi exterioare care să susţină istoricitatea lui Isus?

Darrel B: Da, dovezile exterioare pe care le avem, în afara Bibliei, sunt câţiva istorici pe care i-am citit. Josephus, istoricul evreu din primul secol. Opera sa, Antichităţi iudaice, volumul 18.63 şi 64, conţine un paragraf scurt care descrie cine este Isus. Istoricii recunosc că în urma analizei modului de exprimare din manuscrisele pe care le avem, nu tot ce scrie datează din timpul lui Josephus, întrucât textul spune că El era Mesia, ori Josephus nu credea în Isus. Totuşi, sunt anumite lucruri pe care acesta le-a spus şi despre care mulţi cărturari sunt convinşi că Josephus le-a scris, şi anume că Isus a făcut lucruri neobişnuite, că a fost crucificat sub domnia lui Pilat prin instigarea unor anumiţi lideri evrei, iar creştinismul şi mişcarea creştină au apărut în timpul slujirii sale. De asemenea, alţi doi istorici evrei, de la începutul celui de-al doilea secol, fac referire la Isus, la viaţa şi slujirea Sa. Unul dintre aceştia menţionează execuţia din timpul lui Pilat.

Aşadar, dacă nu am fi avut Biblia, tot am fi ştiut că Isus ar fi existat ca şi personaj istoric, însă poate nu am fi ştiut prea mult despre învăţăturile Sale.

Ruben O: A fost Isus un reformator teologic al timpului Său?

Darrel B: Cred că mai corect ar fi să spunem că a fost un reformator teologic în sensul că a aranjat lucrurile din Vechiul Testament într-un mod în care oamenii nu l-au făcut până atunci şi a arătat cum anumite lucruri s-au concretizat în lucrarea pe care El a avut-o de făcut. Printre iudei existau diverse păreri şi aşteptări despre cum va fi vremea sfârşitului, cum va fi Salvarea, cum va arăta Mesia, şi, în cele mai multe cazuri , acestea se încadrau în mai multe imagini diferite. Avem imaginea robului suferind, cel care suferă din cauza oamenilor, avem imaginea unui Mesia care este un lider puternic, avem un Mesia care este Fiul Omului, o figură transcedentală ce apare la sfârşit ca să aducă eliberare. În Iudea exista probabil tendinţa ca aceste profile să fie concepute diferit, nu puteau fi asociate. Însă Isus Hristos este cel care a pus toate acestea împreună, într-o singură persoană, în El Însuşi. Iată o inovaţie în gândirea iudaică, deoarece ei obişnuiau să ţină aceste categorii separat. Un al doilea sens prin care Isus a fost considerat, într-un fel, un refomator teologic, a fost că a accentuat adevăratul scop al legii. El scoate în evidenţă faptul că nu este de-ajuns doar să luăm în considerare ce spune legea, „Să nu ucizi”, ci trebuie să descoperim şi ce conduce la crimă, şi anume, MÂNIA. Astfel, El aprofundează principiile legii, pentru a descoperi motivaţia interioară, fără a spune doar: „Oare am încălcat, sau nu, legea?” Printr-o astfel de abordare El caută o neprihănire care era mai măreaţă decât o citire superficială a legii. Asta a fost o altă reformă majoră pe care El a făcut-o.Ruben O.: O altă întrebare ar fi legată de cărturarul şi istoricul Bart Ehrman, bine cunoscut printre criticii contemporani ai Noului Testament, are el dreptate când spune că textele Noului Testament au fost redactate cu mult timp după ce evenimentele au avut loc?

Darrel B: Poate să aibă dreptate, dar în sensul distanţei. Eu tind să datez textele manuscriselor Noului Testament cu vreo 15-20 de ani mai devreme decât o face el, mai ales Evangheliile. Tind să datez, cel puțin trei dintre Evanghelii: Matei, Marcu şi Luca, înainte de anul 60 AD, iar Evanghelia după Ioan, în anul 90 AD.

Cred că el datează Evanghelia după Matei şi cea după Luca puţin mai târziu, aproximativ prin anii 80 – 90 AD, iar Evanghelia după Marcu la sfârşitul anului 60-începutul anului 70, pe când eu aş spune că a fost realizat cu 10 ani înainte. Dar, să presupunem că are dreptate, că aceasta a fost scrisă mai târziu, dată în sine la care a fost scrisă Evanghelia nu afectează cu nimic veridicitatea materialului scris. Ceea ce determină veridicitatea materialului este calitatea tradiţiei care a fost înregistrată în el, iar asta nu are de a face cu data la care a fost scris. Astfel, dacă o scriere a fost realizată mai târziu, acest lucru nu diminuează neapărat veridicitatea acesteia. Asta e o greşeală pe care unii oameni o fac atunci când se gândesc că, dacă un text este scris mai târziu, atunci timpul va schimba mesajul sau va altera textul original, sau pot apărea născociri pe parcurs. Există oameni care cred că Noul Testament conţine şi povestiri inventate, însă eu nu cred asta. De fapt, calitatea tradiţiei este destul de bună, există o conexiune a tradiţiei apostolice care se potriveşte contextului. Acest lucru vorbeşte despre calitatea materialului nu despre data la care Evangheliile au fost scrise. Motivul pentru care Evangheliile au fost scrise atât de târziu este pentru că, atâta timp cât a răsunat vocea oamenilor care l-au văzut pe Isus, acest lucru a avut mai mult impact decât să se fi scris pe o bucată de hârtie. În lumea antică, vocea orală, vocea vie a unui martor, era mult mai preţuită decât o mărturie scrisă. Acest lucru este neobişnuit pentru perioada noastră. Astfel, în momentul în care apostolii au început să moară, au scris pe papirusuri ceea ce credeau şi îi învăţau pe alţii. Prin urmare, Marcu este asociat în mod tradiţional cu Petru, Luca este în mod tradiţional asociat cu Pavel, apoi îi avem pe Matei şi Ioan, care au rădăcini apostolice.

Ruben O: Citând un autor binecunoscut care a făcut vâlvă acum câțiva ani, vreau să vă întreb dacă istoria este scrisă de către învingători?

Darrel B: Istoria este adesea scrisă de cei învingători în sensul că, atunci când cineva câştigă o confruntare istorică antică, documentele şi reproducerea istorică a acestuia sunt cele care rămân înregistrate. Una dintre problemele pe care le avem cu istoria antică este că deţinem doar părţi ale materialului în care s-au consemnat evenimentele care au avut loc la timpul respectiv, multe dintre ele fiind pierdute. În unele cazuri, documentele altora au fost omise în a fi luate în considerare, pentru că cele învingătoare le-au înlăturat.

Cauza pentru care această expresie este populară în discuţiile teologice este aceea că, uneori, se afirmă faptul că motivul pentru care avem aceeaşi expunere a istoriei antice ca şi cea a bisericii este acela potrivit căruia înregistrările învingătorilor teologici au fost păstrate, în timp ce vocile celor care au vorbit şi care au avut o teologie puţin diferită au fost pierdute. Există o fărâmă de adevăr în această afirmaţie. Atunci când biserica a ajuns să-şi adopte doctrina , deseori a cerut ca scrierile oponenţilor să fie arse şi să sfârşească cu acele lucruri. Am găsit acele scrieri. Acum ştim ce presupun celelalte teologii, şi cel mai important lucru – ceva ce majoritatea nu ştiu – este faptul că atunci când am găsit aceste scrieri recent, în anii ’40 în Egipt, unde multe din aceste Evanghelii apocrife au fost găsite, când am început să citim istorisirile care erau scrise în acele documente, ne-am dat seama că părinţii bisericii, care au scris despre ele în secolul 2, de fapt, ne-au spus cu acurateţe acele istorisiri, cel puţin în cazul lui Irineu. Aşadar, ceea ce pare o scriere descoperită, nouă, a unui învins, a fost, de fapt, înregistrată de câştigător în procesul încercării de a dezbate ceea ce credea.

Astfel, este posibil ca istoria să fie scrisă de către învingători, dar, în unele cazuri, învingătorii merită să câştige , deoarece sursa a ceea ce au afirmat are o mai bună descendenţă, care se întoarce la mişcarea autentică, decât scrierile unora a căror teologie a fost respinsă.

Ruben O: Aţi menţionat mai devreme despre scrierile apocrife. Ce rol au acestea în istoria bisericii şi în istoria dezvoltării doctrinelor?

Darrel B: Valoarea Evangheliilor apocrife nu stă în faptul că ele sunt adevărate din punct de vedere teologic sau că sunt precise, ci stă în faptul că ele ne oferă o fereastră spre ceea ce unii oameni care foloseau simbolismul creştin, în special în secolul doi şi trei, credeau despre Isus şi modul în care convingerile lor erau diferite de ceea ce am ajuns să vedem în biserică. Este folositor să poţi auzi întreaga conversaţie dintr-o perspectivă istorică, şi chiar teologică, pentru că nu auzi doar vocea celor care critică aceste lucrări , ci ajungi să cunoşti propriu-zis aceste lucrări şi modul în care construiesc argumentarea pentru ceea ce prezintă şi cred. Acest lucru este util pentru a aprecia istoria bisericii şi cum s-a dezvoltat aceasta.

Ruben O: Într-un fel, ele ne ajută să vedem imaginea în ansamblu a acelei perioade.

Darrel B: Exact!

Ruben O: O ultimă întrebare. Personală de data aceasta: care sunt celelalte proiecte în care sunteţi implicat?

Darrel B: Momentan lucrez la o carte binecunoscută despre istoricitatea lui Isus, care rezumă în 200 de pagini un proiect de 800 de pagini a mai multor cărturari cărora le-a luat cam un deceniu să îl termine. Partea tehnică a fost publicată în Germania, sub formă de serie, iar acum este publicată şi în S.U.A. Versiunea aceasta nouă va fi şi ea publicată în America, aşa că lucrez la ea. Lucrez la o teologie biblică a Faptelor Apostolilor scrisă de Luca. Tocmai am terminat nişte însemnări pentru un studiu biblic tot pentru Faptele Apostolilor şi o carte scurtă despre dragoste şi creştinismul timpuriu pentru o editură. Aşadar, acestea sunt proiectele la care lucrez.

Vă mulțumesc!

Traducere Cristina Bucurâ

Autor: Ruben Ologeanu 

Sursa: Revista Creştinul Azi

Citeşte mai mult pe: Stiri Crestine.ro » Despre Evanghelii, istorie şi Isus într-un interviu exclusiv cu Darrel Bock