Şmecher sau creştin

Anul trecut trecusem printr-un oras renumit din Romania. Orasul era insorit, iar cand soarele isi face aparitia pe strazile stramte vei observa ca cetatenii orcarui oras vor fi prezenti in comunitate. Supriza cea mai mare este prezenta smecherilor care se grabesc, fiind infometati de vedetism, sa ne impresioneze cu smecheria lor. Smecher sau cool sunt sloganele acestora, iar daca nu intelegi ceea ce vor sa-ti comunice, nu te ingrijora prea mult, deoarece jobul lor este de a se asigura ca vei intelege mesajul lor. Totusi, a fi smecher nu inseamna a fi prost, dar din nefericire multi sunt.

1. Crestinul, un smecher talentat sau?…

Cu siguranta fiecare suntem familiarizati cu subiectul ales in acest articol. Fiecare am fost impresionati sau dezinteresati de actorii sau smecherii talentati. Undeva in sinele nostru, fiecare dorim sa fim un smecher finut (si de success) insa este oare corect sa fim un crestin si in acelasi timp un smecher talentat? Biblic vorbind, Scriptura nu ne prezinta o astfel de mentalitate. Nu gasim in Cuvantul lui Dumnezeu promovarea unei imagini personale, ci mai degraba, Dumnezeu ne chema sa fim alaturi de cei care au nevoie de ajutorul nostru. A fi smecher inseamna a pretinde ca toata lumea sa priveasca doar spre noi, insa o astfel de maxima atentie ne readuce aminte de conotatia cuvantului idolatrie. Nu doar atat, a alege sa pretindem ca toata lumea trebuie sa priveasca spre tine, este un aspect extrem de costisitor. Pentru a-i impresiona pe oameni, mai intai, trebuie sa scoti la suprafata o imagine deosebita si uluitoare, astfel incat lumea chiar sa fie atrasa spre tine. O astfel de imagine nu poate fi realizata cu usurinta, iar pentru o persoana care doreste sa tinda spre aceasta tinta, ar trebui sa inteleaga pericolele emotionale si financiare. Asemenea, limbajul si atitudinea unei astfel de persoane va impresiona o persoana in mod negativ. Va aduceti oare aminte de astfel de incidente neplacute?

2. Nu te mai promova!

Pentru a fi smecher, asa cum am observat mai sus, inseamna a ne promova pe noi insine, iar o astfel de metoda ne directioneaza dinspre Dumnezeu spre noi insine. Desigur, asta este idolatrie, iar idolatria este periculoasa si daunatoare vietii tale. Costul idolatriei este despartirea de Dumnezeu si despartirea de oameni. Pentru a intelege mai bine despre ceea ce discutam, va invit sa calatoriti in cartea Proverbelor, deoarece in aceasta carte smecherul este considerat ca a fiind un nebun. Aceasta caracterizare este foarte aspra insa este foarte adevarata deoarece nebunul, in nebunia lui, afirma ca nu exista Dumnezeu, ci doar el insusi. Iata ca in aceasta etica, promovarea nebunului este mult mai importanta decat ceea a creatorului sau. Daca sunteti de acord cu imaginea de mai sus, atunci este corect sa luam atitudine asupra acestei etici prin a ne opri din aceasta nebunie. Trebuie sa incetinim din a cotinua sa ii impresionam pe oameni cu ceea ce avem sau ceea ce nu avem. Trebuie sa ne oprim din a veni la biserica cu mercedesul doar pentru a atrage atentia tinerei generatii. In practica, vorbim despre o mentalitate si un caracter ca nu va incerca sau continua sa promoveze imaginea noastra.

Un om intelept nu isi va arunca averile sau intelepciunea la orice colt de strada, ci dimpotriva, va incerca sa imparta ceea ce are cu cei care au nevoie sau care sunt in cautarea acesteia. Astfel, ca si crestini, noi suntem indemnati sa nu ne promovam pe noi insine, ci pe Cristos, deoarece El este Cel care ne-a rascumparat din nebunia in care am crescut si in care ne-am inradacinat atat de confortabil.

3. Vrei sa fi un crestin autentic? Ajuta-ti aproapele!

Vreti sa va dati mari inaintea prietenilor dumneavoastra? Promovati-L pe Cristos (si ceea ce El a facut pentru tine). In acelasi timp, este crucial sa intelegem ca tot ceea ce avem ne-a fost dat cu un scop, de ai ajuta pe cei care au nevoie de o parte din ceea ce avem. Noi nu am primit doar pentru a pastra (fiind egoisti), ci am primit pentru a darui. Un smecher nu daruieste, ci iroseste!

Ce ar fi daca in loc sa ne infatisam inaintea prietenilor cu anumite obiecte (de ultima generatie sau racnet) – am alege sa-i ajutam pe cei care nu au nici o sansa de a se ingriji de nevoile personale sau emotionale. O astfel de actiune ne va ajuta sa intelegem cat de importanta este imaginea unui crestin intr-o societate sumbra si nemiloasa. Nu doar atat, dar atunci cand ajutam aproapele nostru, noi reflectam un adevar suprem, si anume, Dumnezeu este Cel care ne-a ajutat (si continua sa ne ajute) in tot ceea ce am facut. Fara Dumnezeu noi nu am experimenta nevoia de a ajuta sau de a fi un mijloc de binecuvantare pentru cei din jur. Vrei sa fi un crestin autentic? Ajuta-ti aproapele … iar mai apoi vei deveni un crestin autentic.

4. Fii un crestin intelept si nu un smecher (idiot)

Credeti-ma ca m-am saturat de acei crestini care vor sa fie smecheri pe seama altora. M-am saturat de cei care vin la biserica (cu toate fitusagurile) doar pentru a se ridica mai presus de altii, sau care prin imaginea pe care o promoveaza, aleg sa distruga credinta celor slabi. M-am saturat de prostia existenta intre cei care pretind ca sunt cineva … de cei care se lauda ca sunt cineva datorita eforturilor depuse de alte persoane … m-am saturat de cei care ies in fata bisericii pentru a canta sau a predica, iar mai apoi, nici nu sunt in stare sa se ingrijeasca de cei care sunt in nevoi. Nu m-am gandit ca Biserica lui Cristos este napastuita de idioti care doresc sa distruga imaginea lui Cristos si a Evangheliei Sale. A sosit vremea in care trebuie sa afirmam cu tarie ca astfel de lucruri sunt de proasta calitate si trebuiesc inlocuite cu cele care au calitate si modestie. Insa pentru a rectifica aceasta imagine este necesar sa ne intoarcem nu spre biserica, ci spre Cristos. Trebuie sa venim inaintea Acestuia pentru a ne marturisi pacatele. Trebuie sa ne departam de idolatria personala spre Cristos.

Vrei sa fi un smecher, aruncati atitudinea de nebun si idiot in focurile iadului si, mai apoi, arunca-te la picioarele Celui care a biruit moarte si care este intelepciunea lui Dumnezeu. Vrei sa fi smecher, aseaza-te in Cristos si acolo vei descoperi ca smecheria nu face parte din Imparatia lui Dumnezeu. Acolo vei descoprei ca Dumnezeu uraste nebunia si idiotismul omului necurat.

Vrei sa fii smecher? Distruge smecheria! (Sursa)

Viata lui Isus

Inflexiunile limbii ebraice vechi pot fi foarte inselatoare chiar si pentru savanti – si amagitoare au fost si in traducerea Bibliei. Insa, din informatiile pe care le avem, putem aduce la lumina niste lucruri putin stiute de multi.

Iacov era probabil singurul care cunostea intregul adevar despre viata lui Isus. Pana si Pavel recunoaste, probabil in semn de respect, ca Isus cel Inviat s-a aratat pentru prima oara lui Iacov. Ceea ce nu intelegem este cum invatatura lui Iacov a devenit “erezia ebionitilor” iar speculatiile lui Pavel au devenit “crestinism”. Pavel n-a respectat nici macar o singura dorinta a lui Isus. Si totusi… nu l-a propovaduit pe Isus, ci l-a transformat in Hristos, a proiectat istoricul in cosmic.
El cunoastea valoarea cuvantului, stia ca elenismul ii va universaliza crestinismul.
Dar cine a fost defapt Isus?
In Islamism, Isus este considerat unul dintre cei mai importanti profeti, insa nu este recunoscut ca fiind divin, ci un invatator. La fel era considerat si de ebioniti, urmasi ai invataturii lui Isus.

Isus din Nazaret s-a nascut intre 7-2 i.e.n, si a murit in 25 – 36 e.n. Este cunoscut ca Isus Hristos si este figura centrala a crestinismului.

Nasterea lui Isus

Potrivit unor surse, data de 25 decembrie s-a ales ca data de nastere a lui Isus deoarece coincidea cu festivitatea romana Sol Invictus, “Soarele neinvins”.

In Luca 2:1 gasim urmatorul fragment:
“In vremea aceea a iesit o porunca de la Cezar Augustus sa se inscrie toata lumea. Toti se duceau sa se inscrie, fiecare in cetatea lui. Iosif s-a suit si el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca sa se duca in Iudea, in cetatea lui David, numita Betleem, – pentru ca era din casa si din semintia lui David, – sa se inscrie impreuna cu Maria, logodnica lui, care era insarcinata. Pe cand erau ei acolo, s-a implinit vremea cand trebuia sa nasca Maria.”

Evanghelistii nu s-au preocupat de data nasterii lui Isus si nici nu au scris o bibliografie a acestuia. Se mentioneaza doar “in vremea aceea, a iesit o porunca de la Cezar Augustus”. Afland data decretului, am putea afla cu aproximatie macar, luna in care s-a nascut Isus.
Un alt indiciu provine din “inscrierea aceasta s-a facut intaia data pe cand era dregator in Siria Quirinius”. Quirinius a fost de doua ori dregator, o data intre anii 8 – 6 i.e.n, iar a doua oara in 7 e.n. Cu siguranta este vorba de prima guvernare a lui Quirinius si anume 8 � 6 i.e.n.
Unii cercetatori banuiesc ca Isus s-a nascut primavara sau vara.

Calatoria lui Iosif si a Mariei a durat probabil 5 zile, distanta intre Nazaret si Betleem fiind de 170 km fiind o adevarata provocare pentru Maria, insarcinata in luna a noua. Maria a trebuit sa indure drumul greu, alimentatia neregulata si lipsa unui loc de innoptare.
Tot in Luca, gasim fragmentul: “Si a nascut pe Fiul ei intai nascut”. Luca relateaza simplu si concis faptul ca Isus a fost cel mai mare dintre copiii Mariei si ai lui Iosif. Desi biserica crede ca expresia “intai nascut” inseamna “singurul nascut”, trebuie constatat ca in acel fragment gasim “prototokos”, insemnand “primul nascut”, nu “monogenes”, “singurul nascut”. Acest lucru confirma faptul ca Isus nu a fost singurul copil al Mariei si al lui Iosif, ci a fost primul dintre ei. Lucru confirmat si de alte documente istorice, ce arata ca Isus a mai avut inca patru frati si doua surori (sau chiar mai multe).

Copilaria lui Isus

Fara indoiala Isus a fost un copil inteligent, asta reiese si din numeroasele texte ce vorbesc despre el.

Minunile facute de Isus in copilaria sa apar in mai multe texte apocrife, cu anumite adaugari si schimbari, insa ele lipsesc din evangheliile canonice. In evangheliile canonice Isus dispare pe la varsta de 12 ani, dupa ce predica in Templu si reapare la varsta de aproape 30 de ani, cand a fost botezat de Ioan Botezatorul.
Spatiul acesta este umplut insa de evangheliile apocrife, care ne formeaza o imagine total diferita a lui Isus, fata de cum il stim din evangheliile Noului Testament.
In Evanghelia dupa Matei copilaria lui Isus lipseste total. In Marcu, apare doar in momentul in care parintii il pierd pe Isus, regasindu-l in Templul din Ierusalim, aflat printre invatati. Nici in Evanghelia dupa Ioan nu avem indicii cu privire la copilaria lui Isus, acesta incepand cu venirea lui Ioan Botezatorul. In Evanghelia lui Luca aflam mai multe despre nasterea lui Ioan Botezatorul, iar Isus apare doar la varsta de 12 ani, predicand la Templu. Urmeaza apoi un spatiu gol unde nu gasim nimic despre el, si reapare la varsta de 30 de ani.
Copilaria sa poate fi gasita in Evanghelia lui Pseudo-Toma si in numeroase texte apocrife si legende. Nu stim insa daca acestea relateaza adevarul, cert este ca toate scrierile despre Isus referitoare la copilaria acestuia au fost declarate apocrife si nu au fost acceptate.

Evanghelia lui Pseudo-Toma relateaza multe intamplari din copilaria lui Isus care nu sunt incluse in Evangheliile canonice.

In “Evanghelia lui Pseudo-Toma” sau “Povestirile lui Toma” gasim parca un alt Isus. Acest text enumera o serie de minuni pe care Isus le-ar fi facut in vremea copilariei sale.
Evanghelia lui Pseudo-Toma relateaza o intamplare pe cand Isus avea cinci ani:
“Copilul Isus, pe cand avea cinci ani, se juca dupa ploaie in albia unui suvoi: aduna apele murdare in cateva gropi si le limpezea cu un singur cuvant poruncitor. Framantand apoi cu mainile noroiul moale a plasmuit douasprezece vrabii. A facut aceasta intr-o sambata. Mai mult copii se jucau impreuna cu el. Un iudeu care a vazut ca Isus se juca in ziua de sabat a alergat si l-a parat tatalui sau zicand: Iata, fiul tau se joaca la parau; a facut douasprezece pasari de noroi profanand ziua sabatului. Iosif veni la parau si vazandu-l pe Isus incepu sa-l certe: De ce faci in zi de sabat ce nu este ingaduit? Dar Isus, lovindu-si palmele una de cealalta, striga vrabiilor de noroi: Luati-va zborul! Si pasarile au batut din aripi si s-au indepartat cu mare larma.
Iudeii care erau de fata s-au inspaimantat. Apoi au mers si au povestit mai marilor lor isprava lui Isus.”
Cand un alt copil ii tulbura apa cu care se juca, Isus il usca asemenea unui copac – ceea ce va face multi ani mai tarziu cu pomul fara rod, probabil singurul act de “cruzime” al varstei adulte.

Aceste intamplari ce-l descriu pe Isus ca pe un mic vrajitor cu cunostinte de Kabbalah si alchimie, ce poate da viata pasarilor din lut, dar care si omoara copii nevinovati, pot fi o sursa pentru cei in cautare de senzational. Interesant este faptul ca toti marii fondatori de religii – desi el se pare ca nu si-a dorit sa se enumere printre ei – au coagulat in jurul lor o serie de traditii cu marturisiri fabulatorii, in cadrul carora insusirile personajului principal sunt exacerbate pana la ridicol.
Pe un alt copil, care il imbranceste in fuga, il blesteama, iar copilul se prabuseste mort. Parintii care vin sa se planga blajinului Iosif de cruzimea lui Iisus raman aproape imediat orbi. Nici Iosif, care il mustra, nu scapa de amenintari : “Oare nu stii ca sunt al tau ? De ce ma superi? ” Invatatorii care incearca sa il invete tainele literelor sunt inmarmuriti in fata intelepciunii lui Isus, dar un dascal ce indrazneste sa il loveasca moare in clipa urmatoare. Chiar daca ii iarta la un moment dat pe cei cazuti “sub puterea blestemului” sau, textul nu ne spune daca si cei morti au fost inviati. Un Isus straniu, crud, violent in puterea sa nelimitata, un Mantuitor care se joaca la varsta copilariei cu puterea ce i-a fost data. Intelept, stiind ca este un invatator si ca va trebui sa ii mantuiasca pe ceilalti, nu ezita sa ii pedepseasca insa cu cruzimea unui copil.

Aceste fapte aveau mai tarziu sa-i provoace probleme, din ce in ce mai multi oameni il doreau mort. Mai tarziu Isus va fi dus alungat din Egipt. “Dupa moartea lui Irod, Iosif a iesit din Egipt si l-a dus pe Isus in pustiu pana cand aveau sa se potoleasca cei din Ierusalim, care doreau sa ia viata copilului (Isus).”

Tot in aceasta evanghelie, Isus ii tine lui Zaheu ” care incercase sa-l invete literele alfabetului ” o predica cel putin ciudata, si este arogant cu invatatorul.

Restul Evangheliei dupa pseudo-Toma (a nu se confunda cu Evanghelia dupa Toma) este o insiruire de minuni realizate de Isus in primii ani ai vietii sale. Persoajul Isus cel crud dispare in ce-a de-a doua jumatate a evangheliei, lasand loc celui cu iubire pentru oameni, care le castiga iubirea prin miracolele sale.
Isus invie un copil care cazuse de pe acoperis, invie un taietor de lemne, il vindeca pe Iacob (probabil este vorba de fratele sau) dupa ce acesta fusese muscat de o vipera, invie un copil rapus de o boala, invie un zidar in timp ce acesta isi construia casa.
Evanghelia lui Pseudo-Toma este destul de ciudata, in prima parte prezentandu-ne un Isus crud si nemilos, ca mai apoi acesta sa devina unul milostiv care-si ajuta aproapele. Sa fie oare adaugari din mituri si legende iudaice sau din alte apocrife crestine?

“Cand avea doisprezece ani parintii sai au mers, ca de obicei, sa petreaca Pastile la Ierusalim. Si dupa ce-a trecut sarbatoarea au pornit inapoi spre casa. Pe drum insa copilul s-a razgandit si s-a intors la Ierusalim. Parintii nevazandu-l, socoteau ca o fi cu alti tovarasi de calatorie.
Trecu o zi. Dupa ce l-au cautat pe la rude si nu l-au gasit, s-au ingrijorat si au hotarat sa mearga iar la Ierusalim. Abia dupa trei zile au dat de el, asezat in Templu, in mijlocul invatatilor pe care-i asculta si intreba despre Lege.
Cu totii priveau si se minunau cum un copil poate sa inchida gura batranilor si invatatorilor poporului, explicand foarte limpede capetele Legii si parabolele profetilor.”

Evanghelia araba a copilariei Mantuitorului

Un alt text important in care gasim relatari cu privire la copilaria lui Isus este Evanghelia araba a copilariei Mantuitorului.
Nu putem spune din start ca aceste evanghelii, considerate eretice, sunt false si neadevarate pentru ca nu avem nicio baza pentru a afirma acest lucru. Nu se afla in nicio contradictie cu vreo evanghelie canonica pentru ca in cele canonice nu s-a vorbit nimic despre aceasta perioada a copilariei sale. Probabil tocmai din acest motiv…
Desi aceste carti nu au fost pana acum acceptate, unele din invataturile lor au fost trimise pe cale orala, in ciuda bisericii. Astfel, ne aducem aminte probabil de orele de religie din scoala primara, unde ne-a fost povestit cum Isus a dat viata pasarilor din lut.
In aceasta evanghelie gasim multe intamplari relatate si in Evanghelia lui Pseudo-Toma. Invierea copilului cazut de pe acoperis, vrabiile din noroi, blestemul unui copil care l-a imbrancit pe Isus, intamplarile cu “invatatorul neinvatat” care dorea sa-l invete pe Isus literele alfabetului etc.
Aici mai gasim niste fragmente in care Isus vorbeste despre astronomie, fizica, medicina, despre calitatile trupului, despre tumori si efectele lor si despre altele care “mintea nici unei creaturi nu le-ar putea cuprinde.” Acestea sunt prezentate intr-un dialog cu un filozof de la Templu, in cele 3 zile cat acesta a stat acolo.

Nici aici nu gasim prea multe informatii despre viata lui Isus dupa 12 ani si pana la botezul sau.
“Din ziua aceea isi ascunse minunile tainice si se ocupa cu studiul Legii pana la varsta de 30 de ani.”

Evanghelia lui Pseudo-Matei

Evanghelia lui Pseudo-Matei aduce detalii surprinzatoare cu privire la copilaria lui Isus, insa nici aceasta carte nu poate fi considerata veridica si de luat in seama pentru a completa puzzle-ul vietii lui Isus. Aici sunt prezentate scene in care Isus “mergea inaintea balaurului si le poruncea sa nu faca rau nimanui”, sau cum ii porunceste unui palmier sa isi aplece crengile si apoi sa le ridice etc.
Aceste relatari pot fi interpretate doar simbolic sau alegoric, fapt ce ar putea da nastere unor interpretari grosiere. Cartea este plina de invataturi, insa nu ofera nimic despre istoricul Isus.

Isus intre 12 si 30 de ani

Nu se cunosc prea multe despre Isus in aceasta perioada. Insa despre cum acesta isi castiga traiul gasim urmatorul incidiu: “Nu este acesta tamplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda si al lui Simion? Si nu sunt surorile Lui aici intre noi?” (Marcu 6.3).
Acest pasaj confirma faptul ca Isus isi castiga existenta lucrand ca tamplar si pana la varsta de 30 de ani a stat probabil pe langa tatal sau, ajutandu-l la diverse munci.
Isus era un tamplar, insa isi petrecea mult timp invatand. Una din regulile evreiesti pentru copii de parte barbateasca, daca simteau chemarea, era ca pana la varsta de 11 ani sa cunoasca Torah, primele 5 carti ale Vechiului Testament. Isus era un om care cunostea foarte bine Scriptura, lucru ce l-a ajutat sa devina mai apoi invatator.

Este asadar destul de cert faptul ca Isus intre varsta de 12 si 30 de ani a stat in casa tatalui sau Iosif unde invata si practica mestesugul tamplariei pentru a-si castiga in mod cinstit existenta.

 

 

Isus dupa 30 de ani

Isus era un rabi, un invatator al Legii (i se spunea “Rabuni” sau “Invatatorule”) si-a petrecut mult timp in lucrarea de la Templu si isi castiga existenta ca tamplar. (In stanga in imagine, reconstituirea fetei lui Isus)

Isus a inceput sa predice dupa ce a fost botezat de catre Sfantul Ioan Botezatorul, la varsta de aproape 30 de ani. Dupa botezare, Isus a facut mai multe minuni.
Prima minune a lui Isus a fost minunea de la Cana, unde a preschimbat apa in vin. Printre cele mai cunoscute minuni ale sale se enumera scoaterea duhurilor rele din oameni, vindecari (orbi, ciungi, leprosi), potolirea furtunii, inmultirea painilor si a pestilor etc.

Isus a vindecat oameni de duhurile rele, ritual practicat si astazi.
Exorcismul este un ritual prezent in multe religii si culturi. Cele mai vechi referinte cu privire la posedare provin de la sumerieni. Acestia credeau ca toate bolile trupului si ale mintii sunt cauzate de niste spirite ale mortilor care salasluiau in Infern.
Mai tarziu, ritualurile de exorcizare sunt mentionate si in Noul Testament.
Potrivit invataturii Bisericii, diavolul are o anumita stapanire asupra oamenilor. Apostolul Pavel il numeste dumnezeul al acestei lumi. Si Isus il descrie pe diavol drept stapanitor al acestei lumi (2 Cor 4, 4). Si Isus a practicat astfel de ritualuri de exorcizare.
El si-a dedicat toata viata invingerii raului. Numeroase episoade din Evanghelii unde Isus elibereaza indracitii sunt si astazi jucate de preotii crestini si catolici.
In vremea respectiva se atribuiau Satanei tot ce era rau, inclusiv anumite fenomene care astazi tin de domeniul psihiatriei. Orice boala era de vazuta ca un semn al puterii Raului asupra omului, iar interpretarea putin exagerata a scripturilor, cum ca scotea – la propriu – draci din oameni este cel putin periculoasa. Oamenii erau bolnavi, iar Isus ii vindeca de Rau / boala (Satan).

In acea perioada, lumea era una a supranaturalului, in care multi oameni considerati magi faceau asemenea minuni: imparatul Vespasian vindeca oameni, Apollonius din Tyana savarsea vindecari miraculoase, etc.

Scripturile nu ne dau prea multe amanunte despre cum vindeca el bolnavii, acestea raman inca un mister.

Aceste vindecari facute de Isus au ajuns si la urechile rudelor lui. Gasim in Marcu 3:21 : Rudele lui Isus, cand au auzit cele ce se petreceau, au venit sa puna mana pe El. Caci ziceau: “Si-a iesit din minti.”
Marcu 3:22 Si carturarii, care se pogorasera din Ierusalim ziceau: Este stapanit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.

Isus nu numai ca a devenit cunoscut prin invataturile sale, insa a provocat multe suspiciuni. Din acel fragment ne dam seama ca nici rudele sale nu intelegeau ce se intampla cu el.

Familia lui Isus

Franturile, puse cap la cap, ne ofera astazi cateva informatii pretioase. Ebionitii, urmasii invataturilor lui Isus, sustineau ca acesta a fost fiul natural al Mariei si al lui Iosif. Insa Isus nu a fost singurul copil al Mariei si al lui Iosif. Din Marcu 6.3 si din alte cateva surse aflam ca Isus mai avea inca patru frati si doua surori: Iacov (unele surse indica numele Iacob), Iose (Iosif), Iuda si Simion. Numele celor doua surori nu este cunoscut, iar in biblie femeile nu sunt mentionate, cu mici exceptii.

Unele scrieri indica faptul ca Isus ar fi fost insurat si ar fi avut – destul de probabil – si copii.
Maria Magdalena s-a nascut probabil intr-un oras de pescari foarte sarac, numit Magdala. Papa Grigore a spus ca Maria Magdalena era o femeie cu un statut de femeie usoara. Isus ar fi salvat-o de la uciderea cu pietre de catre iudei, apoi ea si-ar fi cerut iertare, spalandu-i picioarele. Acest ritual facea parte din traditia evreiasca a casatoriei, unde femeia era supusa barbatului.
Gasim intr-o evanghelie a lui Filip, descoperita la Nag Hammadi:
“Si in compania Mantuitorului a fost Maria Magdalena. Hristos a iubit-o mai mult decat pe toti ucenicii, [si o] saruta adesea pe ea pe gura. Restul ucenicilor au fost jigniti de catre aceasta si si-a exprimat dezaprobarea”.

Nu se stie cu certitudine daca Isus a fost insurat, sau daca aceasta chiar a fost sotia lui. Biblia nu mentioneaza acest lucru. Interesant este faptul ca nici sotiile ucenicilor nu sunt mentionate: nici sotia lui Petru, sotia lui Iuda, Ioan, Matei etc. Motivul fiind – probabil – ca femeile aveau un statut inferior, nu detineau bani si erau supuse barbatului dupa legea vechiului testament.

Judecata lui Isus

Isus a fost arestat de catre cohorta romana din Ierusalim in Gradina Ghetsimani, de unde a fost dus legat la Ierusalim, unde preotii urmau sa-l judece. Acolo s-a aflat si Nicodim si Iosif din Arimateea, discipolii lui Isus.
Isus a fost dus la Ana, fostul mare preot si socrul lui Caiafa, apoi la Caiafa, actualul mare preot de atunci.
Au fost adusi martori ce aduceau acuzatii lui Isus ca el ar fi: incercat sa darame templul si sa-l reconstruiasca in 3 zile, prorociile false, hulirea, autoploclamarea ca Fiu al lui Dumnezeu, etc.
Caiafa l-a intrebat, din curiozitate, pe Isus daca e chiar Fiul lui Dumnezeu. Isus a facut celebra afirmatie: “Da, sunt si de acum inainte il veti vedea la dreapta Tatalui Meu.” La aceste cuvinte Caiafa isi rupse vesmantul; era clar, Isus il hulise pe Dumnezeu iar asta insemna condamnarea la moarte.
Isus este batut, scuipat de multime, de soldati si de preoti.

A fost dus la guvernatorul roman al Iudeei, pe atunci Pilat din Pont. Pilat, desi un om crud, devine milos cu Isus. Gasindu-l nevinovat si la cererea sotiei sale, Claudia, cerandu-i eliberarea sa, il trimite la regele Irod Antipa. Nici Irod nu-i gaseste o vina, in schimb il batjocoreste, punandu-I o hamalida alba, la adresa ca el era proclamat: “Imparatul iudeilor”. Acesta l-a trimis inapoi la Pilat pentru a-l judeca.
Dupa multe intrebari adresate lui Isus dar care au ramas fara raspuns, Pilat ii trimite pe soldati sa-l biciuiasca, ca dupa aceasta pedeapsa sa-l elibereze.
Pilat se sinucide mai tarziu, in anul 36.

In anul 1961 arheologii italieni au descoperit o tabla de piatra pe care este gravat numele lui Pilat din Pont. Piatra masoara 80 de centimetri inaltime, 60 latime si 20 grosime. Pe piatra este scris “S TIBERIEVM” insemnand Tiberiu, iar pe al doilea rand, NTIVS PILATVS (Pontius Pilatus). Pe al treilea rand gasim si indiciul care ne confirma ca este vorba chir de Pilat, prefectul Iudeii: ECTVS IVDAE (Prefect al Iudeii).
Fapt ce contrazice evanghelia lui Luca unde este scris ca Pilat era procurator. Acest detaliu nu are o importanta deosebita. In anii 6 – 41 Iudeea era condusa de prefecti, iar intre anii 44 – 66 de procuratori.

Potrivit traditiei crestine, Isus ar fi primit intre 36 – 56 de lovituri de bici. S-au folosit biciuri cu tepi de fier, facute de romani, numite flagellum. Tortura nu s-a oprit aici, scrierile crestine spun ca i s-a pus o cununa facuta din spini pe cap, l-au batut apoi cu bete de trestie si l-au batjocorit prin punerea unei hlamide rosii, semn distinctiv intalnit la consulii si imparatii romani, fiind proclamat Imparatul Iudeilor.
Daca toate acestea nu l-au omorat, nu se stie cum a carat mai apoi crucea imensa de lemn. In mod normal, dupa ce a fost biciuit, trebuia sa-l elibereze. Acest lucru nu s-a intamplat.

Isus a fost condamnat la moarte prin crucificare si a fost nevoit sa-si poarte crucea pana pe Dealul Golgota. Datorita epuizarii, pierderii de sange si a caldurii, Isus nu mai putea sa-si care propria cruce. Astfel, soldatii romani l-ar fi luat pe Simion din Cirene sa-i duca crucea.
Scrierile crestine spun ca pe drum, o anumita femeie ar fi venit la el si ar fi sters sudoarea si sangele provocat de cununa de spini cu valul ei.

Crucificarea

Crucificarea este o metoda antica de executie dureroasa in care condamnatul este legat de un lemn in forma de cruce (sau alte forme) si lasat sa atarne pana acesta murea. Termenul provine din latina “crucifixio” fiind format din “cruci” (cruce) + “ficere” (a fixa)
Crucificarea era folosinta de persi, cartagieni si de romani intre anii 600 i.e.n. si 337 e.n., cand imparatul Constantin I a scos aceasta forma de executare.
Isus Nazarineanul a fost cea mai faimoasa victima a crucificarii.

Dupa ce au ajuns pe Dealul Golgota, unde a fost ingropat Adam, primul om conform Bibliei, acolo l-au legat pe Isus de cruce de maini si de picioare, si inaltata in fata tuturor, alaturi de cei 2 talhari. Evreii si soldatii romani il batjocoreau. Isus il iarta pe un talhar si ii promite un paradis dupa moarte. Alaturi de el, statea Maria, mama lui, Maria Magdalena (anumite scrieri apocrife o considera sotia lui) si Ioan, ucenicul sau. Ioan a dus-o acasa pe Maria, mama sa, ca sa nu sufere mai mult.

In evangheliile sinoptice (Matei, Marcu si Luca) si in multe evanghelii apocrife si gnostice descoperite la Nag Hammadi este mentionat intunericul care s-a facut cand Isus era pe cruce. In Evanghelia lui Bartolomeu gasim: “Si cand intunericul a venit, am privit si am vazut ca ai disparut de pe cruce,” (I, 7)
In Evaghelia lui Petru, scrisa intre anii 36 – 70: “Era in miezul zilei cand intunericul a cuprins Iudeea. Multi umblau cu faclii aprinse crezand ca s-a facut noapte”. “Si a trimis Pilat dupa iudeii si le-a zis: Ati vazut ce s-a intamplat? Iar ei au raspuns: N-a fost decat o eclipsa de Soare”.
Intamplarile relatate de evanghelii s-au petrecut intr-un cerc irational de fictiune si iluzii si nu este de mirare ca fiecare dintre evanghelisti povesteste altceva.
Se pare ca doar Ioan a fost martor la crucificare. Insa nici el probabil nu a stat pana ce Isus a murit, fiind trimis de Isus sa o duca acasa pe Maria. Ceilalti evanghelisti s-au inspirat din alte zvonuri si povestiri transmise pe cale orala. Cateodata un evanghelist ori altul, pentru dramatizarea naratiunii ori pentru scoaterea in evidenta a vreunei teze, adauga produsul propriei sale imaginatii.
Insa nici intamplarile scrise de Ioan nu stim cat de veridice sunt. El si-a scris evanghelia in jurul anului 97, adica la 64 de ani de la moartea lui Isus. Se pare ca el nu si-a mai amintit de intunericul produs cand Isus era pe cruce (poate pentru ca el nu a fost prezent?).
Este posibil oare, odata cu trecerea anilor, sa se fi transmis in popor ca atunci cand Isus era pe cruce s-a facut intuneric peste pamant, pentru a i se da o dimensiune cosmica, divina, a lui Isus?

Dupa-amiaza, Isus striga cu voce tare Tatalui sau, ca si-a indeplinit sarcina pe Pamant si ca duhul sa plece din corp. Isus moare in cele din urma.

Astfel Isus a fost arestat, judecat si condamnat la moarte prin crucificare.
Suferinta si moartea lui Isus reprezinta un aspect al doctrinei salvarii in teologia crestina. Crestinii il privesc pe Isus ca pe un Mesia si inteleg moartea sa ca fiind o necesitate pentru a li se ierta pacatele.

Crucificarea lui Isus este descrisa in toate patru evanghelii, atestate si de alte surse din acea perioada.

Continuare: Viata lui Isus – Invierea Autor: Marius, www.descopera.org,
Publicat de Marius Ignatescu la data: 3 - noiembrie - 2009, categoria: Cultura, Religii si credinte

Noua toleranta

Noua toleranţă, cartea scrisă de Josh McDowell şi Bob Hostetler, aduce în centrul atenţiei o problemă spinoasă cu care creştinismul occidental - cel american cu precădere -  se confruntă în ultima vreme. Subiectul nu e nou, dar, odată cu trecerea anilor, problematica toleranţei de tip nou a ajuns să suscite tot mai multe controverse, divergenţe şi întrebări la care reprezentanţii generaţiei trecute ridică neputincioşi din umeri.  În fond, ce e rău în a fi tolerant? Nu era toleranţa un blazon pe care creştinul dintotdeauna l-a ridicat la rang de virtute? N-a fost Isus modelul toleranţei perfecte? Ba da. Toleranţa nu e o invenţia omenească. Dumnezeu a fost prima şi cea mai tolerantă Persoană a istoriei şi, datorită bunătăţii  şi consecvenţei Sale, continuă să ramână aceeaşi Fiinţă care îşi acceptă iubitor creaturile. Cu un "talent" deja de notorietate, omul a reuşit să pervertească, să contrafacă toleranţa divină şi s-o transforme, paradoxal, într-un instrument al urii şi intoleranţei militante.
            "Noua toleranţă" a apărut în creuzetul atotcuprinzător al lumii postmoderne care adună la un loc relativismul generalizat, negarea exclusivismului biblic şi a teismului etic, multiculturalismul şi potenţarea continuă a pârghiilor universaliste. Din acest mixaj, potrivit autorilor, a luat naştere această tendinţă care, cu vălul lăsat tot mai jos, atacă frontal bazele creştinismului biblic, subminându-i mesajul şi vitalitatea. În fond, în ce constă acest tip nou de toleranţă? Iată câteva dintre aspectele ce-o caracterizează: relativizarea adevărului şi pretenţia că fiecare cultură, grup, entitate are dreptul să-şi traseze propriul adevăr; repudierea metanaraţiunilor (în termenii lui Lyotard, o metanaraţiune este o "poveste", o retorică care integrează în sine toate aspectele realităţii trăite; e Teoria la care se raportează oricine, oricând, oriunde); tolerarea oricărei judecăţi, păreri, orientări, mai puţin a pretenţiilor creştine (anatemizate pe motiv de intoleranţă); anularea oricărei ierarhii a valorilor şi a adevărurilor obiective; tratarea persoanei ca un simplu produs cultural, gândirea umană nefiind decât un "construct social", arbitrar şi condiţionat de mediul în care s-a format (aşadar, nu poţi tolera o persoană fără să-i accepţi setul de valori culturale prestabilite); etalarea ostentativă a culturilor marginale, a religiilor minoritare, a grupurilor cu stiluri de viaţă atipice; respingerea tot mai vehementă a valorilor occidentale (inclusiv a principiilor logicii elementare şi a premiselor iudeo-creştine); etichetarea limbajului ca fiind un instrument absolut aleatoriu şi dependent în totalitate de cadrul social şi cultural al vorbitorului, astfel încât ideea oricărei critici este nu doar dezavuată, ci pur şi simplu atacată şi interzisă; o proslăvire tot mai făţişă a mişcărilor "verzi" până acolo încât viaţa umană este echivalată cu existenţa unei insecte sau a unui copac; corectitudinea politică şi dinamica grupurilor feministe, panteismul oriental, medicina alternativă sunt alte câteva repere care însoţesc valul "noii toleranţe".
            Este expus creştinul în faţa acestui tăvălug? Da, potrivit lui McDowell şi Hostetler, riscurile sunt mari şi au efecte de durată. Riscul cel mai mic, dacă se poate spune asta, este să fii marginalizat, acuzat, tratat ca fundamentalist îngust, respins, şicanat sau chiar dat afară dintr-o şcoală sau de la locul de muncă. Sunt realităţi care în America de Nord, în ţările unde cu câteva generaţii în urmă principiile Bibliei şi morala teistă erau "lege", se întâmplă din ce în ce mai des, iar creştinii "inflexibili" sunt victimele preponderente. Dar riscul cel mai mare este să-L pierzi pe Dumnezeu din vizorul credinţei tale, să îmbrăţişezi credinţe contradictorii, să-ţi pierzi reperele morale şi coeziunea familiei şi să te confunzi cu o lume care preamăreşte o toleranţă "rece", insensibilă la nevoi, egoistă şi dezumanizantă.
            Pusă faţă în faţă cu umanismul iubitor, cu acceptarea blândă, cu compasiunea sinceră a Domnului Isus, toleranţa omului actual păleşte până la stingere. Cristos a separat net valoarea intrinsecă a fiinţei umane, ce poartă în sine amprenta divinului, de ceea ce face face ea, de preferinţele sale culturale, de tot balastul social care-o înconjoară. Isus n-a încurajat niciodată compromisul, promiscuitatea sau neadevărul. "Du-te şi să nu mai păcătuieşti" este modelul suprem de acceptare iubitoare. Este atâta dragoste şi atâta fermitate în replica aceasta, atâta compasiune neprefăcută şi intoleranţă sfântă, încât noi, creştinii acestui veac anti-creştin, nu mai putem pretinde  că nu avem înaintea noastră un model. Directiva divină e concretă: orice om este creatura lui Dumnezeu şi el merită şi trebuie să fie iubit prin prisma a ceea ce este, nu a ceea ce face sau ce crede. Doar aşa putem păstra distanţa faţă de unda pernicioasă a "noii toleranţe", arătând oamenilor, concomitent, acea dragoste care se dăruieşte, care iartă, care merge mai departe. Demersul nu e uşor. Nici Dumnezeu n-a spus asta. Dar e singura şi cea mai bună cale de a ne conduce aproapele la Cristos şi de a-i arăta un alt fel de toleranţă, de o altă sorginte - toleranţa divină veritabilă.  (Sursa)