The Anatomy of Peace: Resolving the Heart of Conflict

The Anatomy of Peace: Resolving the Heart of Conflict, second edition (July 13, 2015) este o narațiune semi-fictivă, “inspirată din fapte reale”, autor fiind The Arbinger Institute. „Leadership and Self-Deception” (Liderul şi amăgirea sinelui), o carte de același autor, apărută în limba română la Editura Curtea Veche a devenit rapid bestseller internațional. Povestea cărții The Anatomy of Peace se desfașoară pe durata unui weekend, într-un centru (Camp Moriah) pentru “reabilitarea” tinerilor cu probleme destul de serioase (droguri, violență etc.), centru condus de un musulman palestinian (Yusuf) și de un evreu (Avi), o combinație ciudată inițial, însă destul de interesantă în timp ce ni se descoperă treptat date despre aceștia. În vreme ce tinerii se pregătesc de o excursie mai lungă, părinții petrec două zile în discuții profunde, încordate inițial, piperate apoi de mărturisiri și revelații, discuții ce elimină chirurgical, pas cu pas, fără anestezie, unele dintre cele mai frecvente minciuni crescute la rădăcina propriilor relații interpersonale. În Camp Moriah părinții descoperă că nu există o soluție simplă pentru „repararea” propriilor odrasle ci că ei înșiși trebuie să ofere un cadru și o invitație pentru schimbare în viața lor.

„Remarcați totuși că toate părțile în conflict, toate așteaptă aceeași soluție: ele așteaptă ca cealaltă parte să se schimbe. Ar trebui să ne surprindă atunci că problema persistă și conflictul se prelungește?” The Arbinger Institute ne plimbă prin istorie, experiențe personale, filosofie, câteva diagrame și discuții în grup pentru a evidenția pericolul de a avea o inimă tulbure, o inimă fără pace, în război („a heart of war”). De a vedea persoanele drept obiecte și de a nu le vedea de fapt așa cum sunt, indivizi unici, oameni autonomi. Acest principiu se aplică în cazul relațiilor interpersonale, al familiei dar și în cel al comunităților, corporațiilor, națiunilor etc.

Yusuf: “Aceeași problemă o are fiecare în familia sa. Și aceeași problemă o au colegii de lucru și țările între ele. Suntem cu toții înconjurați de alți indivizi autonomi care nu se comportă întotdeauna așa cum ne-ar plăcea. Istoria lui Lou Herbert și a familiei sale ocupă cel mai mare spațiu în carte. Lou este un veteran al războiului din Vietnam, conduce compania Zagrum, iar împreună cu soția Carol își aduce fiul (Cory) în Camp Moriah pentru a fi, vorbele sale, „reparat într-un fel – schimbat, motivat, disciplinat, corectat”. Lou pe de o parte este suparat să fie în locul acela ocupându-se iarăși de această „problemă” supărătoare a sa, Cory, însă pe de altă parte, are un timp de respiro aflându-se acolo, detașat pentru o vreme de cealaltă problemă, compania care, in mod paralel, se cam destrama. Sceptic față de unele idei, Lou se gândește rapid să plece însă Carol în disperarea ei, insistă ca acesta să rămână, din acel punct începând și transformarea sa.

Prezentarea brută a propriilor idei în coliziune cu cele ale cuplului palestiniano-israelian reprezintă firul narativ și drama cărții. Aceștia ca și celelalte cupluri realizează că de multe ori se situează în propriile cutiuțe ale propriilor mentalități, alimentate de propriile justificări personale ce le conturează și mai mult poziția în interiorul cutiuței, automat și propriile conflicte. The Anatomy of Peace încheie cu invitația lui Yusuf: Uitați-vă unii la alții, i-a invitat Yusuf. Fiecare din această cameră este o persoană. Precum sunt copiii voștri și dușmanii voștri, reali sau imaginari. Fie ca să aveți onestitatea și curajul de a face ceea ce casele noastre, locurile noastre de muncă și comunitățile noastre au nevoie cel mai mult: să-i vadă pe toți drept oameni – în mod special poate, chiar și atunci când nu îți dau motive să o faci.

Dacă o citești în mod sincer, căutând să înveți câte ceva, vei găsi o anumită prospețime și ceva idei interesante. Mi-au fost ridicate niște întrebări cu privire la atitudinea mea în relații, tendinta de a da vina pe altcineva/altceva și de a nu-mi observa propriile lacune, m-am gândit serios la roul meu ca părinte și la felul în care mă voi relaționa cu fiica mea. Din punctul acesta de vedere, cartea a meritat efortul de a o parcurge. Sper să o vedem tradusă cât mai curând. (Sursa)