Dumitru Constantin Dulcan: „Nu vom supraviețui fără întoarcerea la Dumnezeu!”

"Spun simplu că am avut de multe ori răspuns la rugăciune. Dar am sesizat ceva atunci: că nu am răspuns dacă spun din buze ”Doamne, ajută-mă  şi dă-mi ceea ce îmi lipseşte!”, ci ca totdeauna îmi răspundea în tăcere când trimiteam din inima un impuls. Gândul trecea prin inima şi aşa mă rugam în situaţii grele. Şi am avut răspuns imediat. Să vă dau un exemplu. Plecăm noi după revoluţie în Germania cu Dacia unui coleg despre care ni s-a spus că e o maşină bună şi care ne-a lăsat pe drum. Ne-a tractat un sârb, ne-a luat banii, ne-a lăsat într-un sat, s-a întunecat, a început să ningă, să plouă, era întuneric, veniţi din Est, fără niciun ban. Atunci am spus: ”Doamne, ştii că  suntem singuri şi n-avem nimic, fă ceva, Doamne şi ajută-ne!” Cred că n-au trecut 2-3 minute şi opreşte  o maşină, coboară din ea o doamnă şi vorbeşte  întâi în germană – eu nu ştiam germană. Sesizând că nu ştim, dă să plece. Atunci colegul meu, profesor în Târgovişte, zice: ”Franceză vorbiţi?” “A, oui!” Şi atunci spune în franceză exact ceea ce eu am spus în gând: “Ştiu, sunteţi din Est, sunteţi străini, aţi rămas cu maşina în pană, n-aveţi bani, n-aveţi nimic şi trebuie să vă ajute cineva…”. Aşa a spus, adică exact ce-am gândit eu. Întotdeauna când m-am rugat, mi s-a răspuns cu ceva din mintea mea ca să văd că vine de acolo. Sunt multe astfel de momente, dar care toate s-au întâmplat numai după ce am scris “Inteligenţa materiei”.
– Aţi scris despre Inteligenţa materiei pentru ca apoi Ea să vă răspundă…
– Am avut chiar ieşiri din timp, am ştiut ce se va întâmpla a doua zi la ora H! Sau am ieşit dintr-un accident iminent în timp ce ceilalţi din maşină au rămas muţi, cu inima în gât. Atunci am fost sigur şi stăpân pe mine, că asta este singura cale şi, în loc să opresc, ceea ce ar fi însemnat dezastru, măresc viteza. Şi mă strecor printre doi, la  milimetru. Atât de sigur eram, că am început să râd, spre disperarea celorlalţi. Adică răspunsul a fost ca să înţeleg că vine dintr-o zonă în care Raţiunea aceea te ascultă, te aude. Şi am înţeles că Dumnezeu este în primul rând afect, sentiment, este iubire! Eu spun ce-am înţeles şi ce sufletul meu mi-a spus. Sigur că Dumnezeu a făcut lumea prin raţiune, dar cred că a făcut-o din iubire. Asta e convingerea mea, experienţa mea concretă. Am spus: nu o impun nimănui, dar am dreptul la opiniile mele.
           “Dumnezeu a intrat în sufletul meu!”
-Dumnezeu e in dialog cu noi, dar un altfel de dialog decat cel cu care suntem obisnuiti noi, oamenii. In sensul că noi spunem cateva cuvinte din suflet si Dumnezeu ne raspunde cu niste lucruri care ni “se  intampla”, cum obişnuim să spunem. 
– Corect. Si raspunsul e un dialog in definitiv, dar mi se parea atunci  prea pretios sa spun ca eu  am un  dialog cu Dumnezeu.

– Dar orice om care sta la rugaciune si care primeste  un raspuns e in dialog cu Dumnezeu…        
– Eu am citit mult despre Iisus, nu numai literatura canonica ci si  apocrifa, si am vazut ca El tot timpul spunea: ”nu eu ci Tatal din mine”. Eu cred ca Dumnezeu este dublura tuturor lucrurilor. Multi m-au combatut si mi-au spus: “Dumneata esti panteist!” Si ce e rau daca spun ca tot ce e in Universul asta e facut de Dumnezeu si ca el se afla inapoia tuturor lucrurilor? Te deranjeaza ca este peste tot, vrei neaparat sa fie undeva anume, in centrul universului? Pe mine nu ma deranjeaza să Îl văd peste tot.  Asta e viziunea mea si asa rezulta din fizica cuantica, un argument pe care am sa-l invoc aici. Fizica cuantica spune clar: mai intai experientele facute in laborator au demonstrat cu privire la doua subparticule pereche  care se invart in sens invers fiecare – miscarea de spin – că daca uneia ii schimbi spinul si cealaltă se schimbă imediat. Sa zicem ca luam doua ceasuri care se invart in sens invers; daca schimbi acele unuia, imediat celalalt se schimba automat; daca il duc pe unul la capatul Universului, si acolo se schimba  instantaneu. Si o alta experienta facuta in Franta, in ’83: se ia un foton, se imparte in doua si se trimit jumatătile  prin fibra de sticla la 7 km distanta. Apoi li se da drumul sa iasa din conducte. Cei doi fotoni gemeni vin si se unesc din nou, ca si cum fiecare stia unul de celalalt. De aici s-a dedus ca exista o inteligenta dincolo de noi, la nivel de subparticula.
– Dumnezeu pare să acţioneze dinlăuntrul materiei…
– În profunzimea materiei s-a calculat ca la dimensiunea de 10 la minus 23 – imaginati-va infinitul mic!- există o ratiune, o inteligenta care tine toate subparticulele, universul atomic aflat la baza universului, in forma atomului care constituie  Universul; si tot ce vine din profunzimea materiei ia forma la noi; materia pare corp solid, dar in realitate totul este energie, pentru ca si Dumnezeu este energie si informatie. Această informatie care vine de undeva inseamna o ratiune care emite. Ce ratiune poate sa emita in Cosmos o informatie? Nimic altceva decat ratiunea lui Dumnezeu. El este cel care a constituit tot fundalul universului, mai mult, la baza universului sta o lege morala. Mi se pare extraordinar! Si vreau sa discut aici aspectul cercetat de mine: creierul respecta un cod etic, adica tot ceea ce este negativ, gandul, emotia, are ca efect in corpul nostru schimbarea reactiei din alcalin in acid, ceea ce inseamna boala, moarte etc. Tot ceea ce este pozitiv: generozitate, credinta, bunatate, compasiune pentru semeni se cheamă în chimie alcalinitate, adică sanatate şi viata. Tot ce e negativ produce rau, tot ce e pozitiv are un efect bun. Mai mult, creierul prelucreaza, proceseaza informatia in zone diferite: tot ceea ce este negativ o face intr-o zona si ceea ce e pozitiv in alta parte. Si atunci intrebarea: creierul este o masa anatomica – discutia o purtam neurologic, şi nu poate sa aibe inteligenta, sa faca distinctia intre bine si rau, sa aleaga. Cea care discerne este o cunoastere, este constiinta!  De unde vine constiinta? Din marea constiinta cosmica: Dumnezeu! Ceea ce numim noi Dumnezeu se foloseste pur şi simplu de creierul uman pentru a arata omului care este calea dreapta care este calea gresita, eronata, care poate sa duca la suferinta, la boala si la moarte. Creierul, in ultima instanta, respecta un cod etic care este codul religiilor, un cod intelectual de bun simt. Am spus doua lucruri: ca desi ateii cred ca sunt fara Dumnezeu, sigur Dumnezeu nu e fara ei! Si al doilea lucru, cred ca Dumnezeu prefera un ateu care respecta toate lucrurile  bunului simt decat un credincios care cum iese din biserica, incepe sa injure vecinii … Primul îl respectă pe semenul său fiindca bunul simt ii spune sa faca asa. El nu stie ca respecta o lege morala, cum spune Kant: “legea morala din mine si cerul instelat de deasupra capului”. Dupa opinie mea, este mai preţuit de Dumnezeu fata de celalalt care se duce de ochii lumii la biserică fără a fi neapărat mai bun…

Dumitru Constantin Dulcan