Asta este ceea ce vreau sa faci

A fost odata un student, care se lupta cu multe probleme in viata sa. Îsi petrecea mult din timpul sau nervos si frustrat. Cand n-a mai rezistat s-a dus la o capela veche, putin frecventata din apropierea scolii. S-a plimbat in sus si in jos pe culoarul dintre banci, lovind spatarele scaunelor, strigand, plangand, certandu-se cu Dumnezeu: “Doamne, Tu ai creat lumea… ce te-ai putut gandi cand ai facut-o? Uita-te la problemele oamenilor. Uita-te la durere, la suferinta, la foamete. Uita-te cata neglijenta, cata risipa, abuzuri. Peste tot se vad doar necazuri, oameni ce sufera, oameni singuri!”

In final, epuizat, s-a asezat in primul rand si a privit fara speranta spre cruce. Suprafata sa stralucitoare reflecta lumina ce intra prin geamurile murdare: “Totul este asa de incurcat! Lumea asta nu este altceva decat o mare mizerie! Chiar si eu as fi putut sa fac o lume mai buna!”. Atunci tanarul a auzit o voce soptita. Si-a concentrat atentia, a cascat ochii si a ramas perplex: “Asta este exact ceea ce vreau sa faci!”

Sa calci pe pamant

Miracolul nu este sa zbori prin aer sau sa plutesti prin apa, ci sa calci pe pamant – Proverb chinezesc

Valori personale

Cu cateva zile inainte de a muri, pictorul Stefan Luchian era semi-paralizat la pat, cu suferinte fizice si sufletesti ingrozitoare. Tinea usa neincuiata pentru ca putinii prieteni care-l mai vizitau sa nu-l determine sa se ridice din pat. Camera lui statea mai tot timpul in intuneric deoarece lumanarile sa consumau foarte repede… Intr-o seara, tarziu, pe o vreme ploioasa, a batut la usa lui un strain. A intrat fara sa zica nimic, si-a pus pelerina-n cui  si si-a asezat o cutie pe masa. A deschis-o. A scos o vioara si-a inceput sa cante.  Atunci s-au revarsat in camera: portative, mangaieri de sunete, amintiri, curcubee, copilarii, rasete si ingeri. Si lacrimi multe pe obrajii suferindului (Luchian). Strainul  (dupa vreo 2 ore) s-a oprit. Si-a pus vioara in toc. Si-a luat pelerina din cui si inainte de a pleca, a spus cu un oftat adanc si tremurat:… George Enescu.

Relatia “muta” dintre cei doi artisti ( pana in acel moment cei doi nu s-au cunoscut) m-a pus pe ganduri  si  am ajuns la urmatoarea concluzie: Intre  2 necunoscuti sau cunoscuti ( unul altuia) exista o chimie  conditionata de valorile comune celor 2. Asa cum in relatia dintre 2 oameni armonia este data de valorile care stau in spatele fiecaruia, in muzica, armonia dintre sunete este data de structura comuna ce se afla in spatele fiecarui sunet.

In fiecare sunet exista sau co-exista alte 16 sunete, numite armonice. In realitatea sonora, cand auzi 1 sunet de fapt tu auzi 16 sunete. Tu probabil distingi vibratiiile lor ca un intreg, dar muzicienii-fara doar si poate- le disting pe toate, separat. Parfumul sonor specific fiecarei relatii dintre 2 sunete (numit si interval) este distinct tocmai datorita structurii, legaturilor ce se creaza intre cele 32 (16+16) sunete.
Asa cum la oameni exista relatii armonioase si relatii false, la fel in muzica exista relatii muzicale armonioase si relatii muzicale nearmonioase sau disonante. Deci,  un sunet are 16 valori. Tu… cate valori  ( personale) ai? (Sursa)

Bucovina ... Ţinutul Mănăstirilor

În Partea de nord-est a ţării, la graniţa cu ţinutul Herţei (Ucraina) se întinde Ţara de Sus a Moldovei, regiunea istorico-geografică Suceava, numită şi Bucovina, “Ţara fagilor” – meleaguri molcom unduite în obcine păduroase, cu ape repezi şi câmpii roditoare de când se ştiu pământurile acestea omenite. Şi sunt semne de viaţă din negura timpului. Către evul mediu existau deja aici aşezări stabile, bine rânduite ca Siret la nord (1334), Baia la sud (1339, “Civitas Moldaviae” cel mai mare oraş de la răsărit de Carpaţi), în preajma cărora s-a înfiinţat, la 1442, o puternică “marcă” de apărare împotriva deselor atacuri ale tătarilor din stepele ruse; la 2 februarie 1365, Cancelaria regală maghiară consemna : “… Bogdan şi fii lui ... depărtându-se de la credinţa ce ne-o datorau au trecut pe ascuns din regatul nostru ungar în ţara Moldovei şi s-au silit s-o păstreze spre ofensa Majestăţii Noastre” – act de naştere al statului feudal independent Moldova.
Erau vremuri tulburi, măcinate de controverse interne, inclusiv religioase, catolicismul maghiar încercând o insistentă infiltrare, era timpul amintitelor incursiuni de la răsarit a tătarilor şi, curând, ale Imperiului Otoman de la miazăzi. Printre măsurile luate de primii voievozi români s-au numărat ridicarea unor fortificaţii (Siret, Baia, Suceava) dar şi a lăcaşelor de cult ortodoxe, tradiţionale pe aceste meleaguri (Siret, Rădăuţi, Baia, Dorohoi, Botoşani, Suceava), importante nuclee culturale, de susţinere spirituală a populaţiei.

Din punctul acesta de vedere, strălucitoare s-a dovedit epoca domnitorilor Petru I Muşat, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu, urmaţi de Movileşti, adică între 1360 -1600, când Bucovina a fost împodobită cu biserici şi mănăstiri fortificate; construcţii ale veacului al XVI-lea şi care au primit după 1530 un impresionant veşmânt de frescă exterioară, la iniţiativa voievodului Petru Rareş, a mitropolitului Grigore Roşca şi a mai multor boieri, ansamblu de picturi parietale de o valoare inestimabilă:
Josef Strzygowski – critic austriac de arta: “Mai presus de toate câte pot fi văzute în Moldova, sunt curioasele biserici care prin policromia faţadelor se pot compara cu biserica San Marco din Veneţia sau cu Domul din Orvieto ... ceva asemănător nu ne oferă o a doua ţară din lume”.
Petru Comarnescu spunea despre “Judecata de apoi” de la Voroneţ: “…nicăieri aceasta temă, frecventă în Orient ca şi în Occident, nu are atâta bogăţie de scene şi o atît de îndemânatică şi dramatică înlănţuire, nici la Camposanto din Pisa, nici la Padova unde Giotto a pictat-o pe la 1305 în capela familiei Scrovegni, nici la celelate biserici din ţară”.
Celebrul de acum albastru de Voroneţ, ca şi verdele-roşu de Suceviţa, galbenul Moldoviţei, verdele Arborelui, roşul Humorului fac actul de bravură al operei cu care zugravii au avut temeritatea să înfrunte firea, o natură ce parcă şi ea “… întreţine anume peisajul pentru a asigura un cadru corespunzător înfăptuirii omului “ cum avansa dr. André Lwoff, laureat al premiului Nobel, continuând: “...totul este atât de armonios că te dispune la o meditaţie ce-ţi dă impulsuri optimiste ... în pridvorul fiecărui lăcaş din arhipelagul mănăstiresc, în Ţara de Sus cunoşti şi trăieşti împlinirea sentimentului liniştii... ”
Frescele exterioare ale bisericilor Humor, Moldoviţa, Arbore, Voroneţ, Suceviţa, arhitectura şi pictura mănăstirilor Putna, Hagigadar, Proboda, Râşca, Slatina, Dragomirna, Solva, vechimea şi valoarea bisericilor din Rădăuţi, Siret, Baia, Dolheşti Mare, Pătrăuţi, Sf. Ilie, Bălineşti, Dorohoi, Botoşani, Volovăţ, Reuseni, Părhăuţi, Suceava, Rarău precum şi a bisericilor de lemn, bogăţia muzeelor de artă, rafinametul creaţiei artizanale, monumentele naturii, peisajele de excepţie, au concurat la decernarea distincţiei POMME d’OR (Mărul de aur) în 1975 Bucovinei de către Federaţia Internaţionala a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism.
Toate acestea au constituit motiv determinant şi pentru înscrierea unei bune părţi a tezaurului bucovinean în catalogul UNESCO “Mari monumente ale lumii” - bisericile şi mănăstirile Pătrăuţi, Probota, Sf. Gheorhe Suceava, Humor, Moldoviţa, Arbore, Voroneţ, Suceviţa.

Mănăstirea HUMOR (1530) - Hram: Sfântul Gheorghe
Mănăstirea Humor este una dintre cele mai vestite ctitorii ale evului mediu moldovenesc. În pădurile nesfârşite de la poalele Obcinei Mari, Oană, vornicul de la Suceava, întemeia loc de rugăciune pe valea râului Humor după 1400, la vremea domniei lui Alexandru cel Bun. Mănăstirea Humor s-a bucurat de veniturile pe care le avea moştenite încă de la ctitor şi de la fiii săi, fiind confirmate şi de Ştefan cel Mare printr-un hrisov datat 25 aprilie 1475 (cinci sate, un munte, o slatină şi o prisacă). Se mai văd ruinele zidurilor primei ctitorii în vecinătatea actualei biserici a Mănăstirii Humor construită în 1530 “cu cheltuiala şi osteneala” logofătului Teodor Bubuiog şi a soţiei sale Anastasia, după cum menţionează pisania aşezată la intrare.

Mănăstirea Moldoviţa (1532) – Hram: Buna Vestire

Mănăstirea Moldoviţa este una dintre cele mai vechi aşezări monahale, cu un important trecut istoric. Originea sa nu este cunoscută cu precizie, însă tradiţia o aminteşte încă din perioada voievozilor Muşatini. Sub domnia lui Alexandru cel Bun a fost zidită prima biserică din piatră, atestată documentar între 1402-1410 cu întregul ansamblu de contrucţii, având hramul Buna Vestire şi fiind deja un centru cultural. Mănăstirea Moldoviţa s-a bucurat de privilegii şi din partea lui Ştefan cel Mare. Prin mai multe hrisoave voievodul a confirmat mănăstirii 11 sate, mai multe iezere, prisăci şi privilegii comerciale care o situau printre cele mai înstărite mănăstiri din Moldova.
Ctitoria lui Alexandru cel Bun a rezistat până la sfârşitul sec. al XV-lea, când s-a prăbuşit din cauza unor alunecări de teren. Ruinele se văd şi astăzi la 500 m distanţă de actuala construcţie. Dorind să continue existenţa aşezământului, voievodul Petru Rareş îi schimbă amplasamentul şi construieşte în 1532 noua biserică (păstrată până astăzi), închinând-o aceluiaşi hram. Tot atunci mănăstirea a fost împrejmuită cu ziduri şi turnuri de apărare, căpătând aspect de fortăreaţă. Pe ruinele fostelor chilii a fost ridicată în perioada 1610-1612 clisiarniţa (casa egumenească) de către episcopul Efrem de Rădăuţi, pentru păstrarea odoarelor bisericii şi organizarea unei şcoli de copişti şi miniaturişti. Sub domnia lui Alexandru cel Bun, la Mănăstirea Moldoviţa funcţiona un important centru cultural, unde se copiau şi se împodobeau cărţi bisericeşti.

Mănăstirea Voroneţ (1488) Hram: Sfântul Gheorghe

Bine sfătuit la vreme de răstrişte de către sihastrul Daniil din Voroneţ, Ştefan cel Mare hotărăşte, drept mulţumire, înălţarea unei mănăstiri care să fie sfânt loc de rugăciune. Aici exista un schit de lemn, unde, conform tradiţiei, a trăit Daniil Sihastrul căruia domnul, la ceas de cumpănă în timpul luptelor cu turcii, i-a cerut sfat şi ajutor. Cercetările recente arată că Daniil nu a fost o figură legendară ci o personalitate istorică reală. Printre pietrele funerare de la Voroneţ se află şi o lespede cu inscripţia: "Acest mormânt este al părintelui nostru David, ca schimnic Daniil".
Prima atestare documentară a Mănăstirii Voroneţ este 22 ianuarie 1472, când Ştefan cel Mare dădea călugărilor - în frunte cu egumenul Misail - scutire de vamă pentru două măji de peşte care vor fi aduse de la Chilia sau din altă parte.
În locul vechiului schit de lemn, Ştefan Vodă a ridicat actuala biserică. Pisania bisericii arată că lucrările de construcţie au durat mai puţin de patru luni, de la 26 mai până la 14 septembrie 1488. Mitropoliţii Teofan I şi Grigorie Roşca s-au îngrijit de pictarea ei în exterior, cel din urmă adăugându-i şi un pridvor.
Este o biserică de dimensiuni reduse (25,5 m lungime fără pridvor, 7,7 m lungimea naosului şi pronaosului, 10,5 m în dreptul absidelor laterale).
Încă de la început mănăstirea a fost binecuvântată de călugări cu aleasă viaţă duhovnicească, în vremea Sf. Cuvios Daniil Sihastrul fiind o adevărată lavră a isihasmului românesc. Mănăstirea Voroneţ s-a bucurat de privilegii din partea ctitorului (trei sate, mori, prisăci, vii).

Mănăstirea Suceviţa (1586) - Hram: Învierea Domnului

Tradiţia aşează pe valea râului Suceviţa, între dealuri, o biserică din lemn şi o schivnicie de pe la începutul veacului al XVI-lea. Legenda spune ca, mai târziu, pentru răscumpărarea a cine ştie căror păcate, o femeie a adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesară actualei construcţii. Documentar, mănăstirea este atestată la 1586 ca rezultat al iniţiativei mitropolitului Gheorghe Movilă.
Monumentul este în realitate ctitorie comună a familiilor Movileştilor (mari boieri, cărturari şi chiar domnitori ai Moldovei şi Ţării Româneşti, sec. XVI-XVII). Construit în stilul arhitecturii moldoveneşti - îmbinare de elemente de artă bizantină şi gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova, edificiul, de mari proporţii, păstrează planul trilobat şi stilul statornicit în epoca lui Ştefan cel Mare, cu pridvorul închis. Notă aparte fac celelalte două mici pridvoare deschise (stâlpi legaţi prin arcuri în acoladă) plasaţi mai târziu pe laturile de sud şi de nord, prin excelenţă "munteneşti".
Ele constituie un evident ecou al arhitecturii din Ţara Românească. Se menţin firidele absidelor, chenarele gotice din piatră şi ocniţele numai la turlă, inclusiv pe baza ei stelată. Incinta este un patrulater (100x104 m) de ziduri înalte (6 m) şi groase (3 m) prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, patru turnuri de colţ şi unul cu paraclis peste gangul intrării (stema Moldovei); se mai află încăperi ale vechii case domneşti şi beciuri unde ar fi fost ascunsă o fabuloasă avere (Ion Neculce).
După venirea pe tronul Moldovei (1595), Ieremia Movilă adaugă bisericii două pridvoraşe, amplasate la intrare, zidurile şi turnurile de incintă, care conferă mănăstirii înfăţişare de cetate medievală, o casă domnească, ale cărei ruine se mai văd şi astăzi pe latura de nord, precum şi chilii pentru călugări. Tot în timpul domniei lui Ieremia Movilă se pictează biserica în interior şi exterior.

Mănăstirea Putna (1466) - Hram: Adormirea Maicii Domnului

Prima ctitorie a Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mănăstirea Putna a fost sorocită loc de odihnă veşnică pentru domnitor şi familia sa. Zidirea a început la un an după cucerirea cetăţii Chilia în vara anului 1466 (la 4 iulie după prima versiune a Letopiseţului de la Putna, 10 iulie după a doua versiune şi după Cronica moldo-polonă). Lucrările de construcţie au durat patru ani, timp în care această măreaţă operă a fost dusă la bun sfârşit de arhitectul grec Teodor, ajutat de meşterii zidari, pietrari, zugravi şi argintari veniţi din Transilvania.
Ion Neculce scria în O samă de cuvinte: "şi aşa au făcut mânăstirea de frumoasă tot cu aur poleită; zugrăveala mai mult aur dacât zugrăveală şi pre dinlăuntru şi pre dinafară şi acoperită cu plumb. Şi dzicu călugării să fi fost făcută şi sfeşnicele cele mari şi cele mici şi policandru şi hora tot prisne de argint".
Sfinţirea mănăstirii s-a făcut la 3 septembrie 1470, după victoria asupra tătarilor la Lipinţi, slujba fiind săvârşită de un sobor de 64 de arhierei, preoţi şi diaconi, în frunte cu mitropolitul Teoctist, episcopul Tarasie al Romanului, egumenii mănăstirilor, după cum relatează Letopiseţul de la Putna şi cel al lui Grigore Ureche.
Strădania domnitorului ctitor de a crea Putnei o puternică bază materială reiese din cuprinsul multor documente păstrate. Prin hrisovul datat 17 noiembrie 1502 Ştefan cel Mare hotăra ca preoţii din satele Mănăstirii Putna să plătească acesteia dările ce reveneau chiriarhului şi să fie judecaţi de egumen, nu de slujbaşii Mitropoliei. Din lungul şir al actelor de danie, menţionăm ultimul act emis în timpul vieţii, la 2 februarie 1503, prin care i se întăreau mănăstirii toate daniile şi privilegiile obţinute până atunci (27 de sate, vii, sare de la ocnă, pietre de ceară, venitul unor vămi, mori, prisăci).
Încă din timpul lui Ştefan cel Mare, cu îndrumarea primilor ei egumeni, arimandriţii Ioasaf, Paisie (zis cel Scurt) şi Spiridon, Mănăstirea Putna a devenit cel mai însemnat centru cultural şi artistic al ţării.
Importanţa ei creşte şi prin faptul că este gropniţa lui Ştefan cel Mare, a familiei şi a urmaşilor săi până la Petru Rareş. Aici au fost înmormântaţi: Maria de Mangop, a doua soţie a domnitorului († 19 decembrie 1477), fiii săi Bogdan († 27 iulie 1479) şi Petru († 21 noiembrie 1480), domnitorul ctitor († 2 iulie 1504), doamna Maria Voichiţa († 1511), Bogdan cel Orb († 20 aprilie 1517), Maria - una din fiicele domnitorului († 18 martie 1518), Ştefăniţă Vodă († 14 ianuarie 1527) şi doamna Maria, prima soţie a lui Petru Rareş († 28 iunie 1529). În pridvorul bisericii se află mormântul mitropolitului Teoctist († 18 noiembrie 1477). Toate mormintele au lespezi funerare frumos lucrate, cu inscripţii în limba slavonă.

Manastirea Slatina (1561) - Hram: Schimbarea la Faţă

Mănăstirea Slatina este prima ctitorie a lui Alexandru Lăpuşneanu şi se află în apropiere de Fălticeni, într-o zonă de o frumuseţe aparte. Istoria zidirii mănăstririi se pierde în negura timpului, dar legendele spun că aici trăia un sihastru care l-ar fi sfătuit pe domnitorul Lăpuşneanu să zidească o mănăstire pe locul unde creştea un paltin.
Incerte sunt şi datele despre sfinţirea lăcaşului. Într-o cronică a lui Grigore Ureche se menţionează data de 14 octombrie 1558, însă inscripţia slavonă plasată de stareţul Nil în anul 1572, atestă anul 1561.
Biserica de mari proporţii, în plan triconc alungit, are pridvorul închis. Pictura nu este cea originală, reînnoirea celei vechi fiind făcută cu fidelitate. Tabloul votiv, amplasat pe peretele de nord al pronaosului, prezintă pe Alexandru Lăpuşneanu cu familia.
Frumos ornamentate şi inscripţionate, lespezile funerare marchează mormintele domnitorului ctitor Alexandru Lăpuşneanu, al doamnei Ruxandra, precum şi ale celor două fiice, Teofana şi Teodora. Casa domnească este un preţios exemplar de arhitectură laică unde se evidenţiază influenţa Renaşterii transilvănene.
Incinta Mănăstirii Slatina are formă patrulateră, neregulată. Zidurile împrejmuitoare făcute din bolovani de râu, cu stânci de legătură la colţuri, au metereze şi drum de strajă. La cele patru colţuri s-au plasat bastioane, ceea ce arată că Mănăstirea Slatina era destinată pentru adăpost, rezistenţă şi apărare.

Manastirea Văratec (1781) – Hram: Adormirea Maicii Domnului

Amplasată într-un cadru natural deosebit, Mănăstirea Văratec este, fără îndoială, unul dintre cele mai cunoscute şi mai vizitate monumente ale judeţului Neamţ.
Printre ctitorii acestui aşezământ nu aflăm nici nume voievodale şi nici pe cele ale unor mari dregători ai ţării. Tradiţia pomeneşte numele Maicii Olimpiada, călugărită în fostul Schit Topoliţa din apropierea Văratecului şi venită apoi de la Schitul de maici de la Durău, care, între anii 1781-1785, întemeiază o mică isihie în poiana Văratec, cumpărată de la pădurarul Ion Bălănoiu. De altfel, Maica Olimpiada (Bălaşa Herescu înainte de călugărie) va juca un rol important în aşezarea şi dezvoltarea obştii monahale de la Văratec, sacrificând întreaga avere, stăreţind de trei ori şi stingându-se aici în 1842, la venerabila vârstă de 85 de ani.
După constituirea nucleului monahal de la Văratec în perioada 1781-1788, prima stareţă rânduită aici de Paisie Velicicovschi e Maica Nazaria de la Durău şi în 1794 se ridică o a doua biserică de lemn, mai ales că între timp Schitul Văratec se unise cu Schitul Topoliţa, beneficiind şi de veniturile pe care le aduceau moşiile acestuia. În 1803, prin hotărârea Mitropolitului Veniamin Costache, Văratecul se uneşte cu Agapia, dar pentru scurtă vreme. Ceva mai târziu, în 1808, când numărul monahiilor crescuse spectaculos, a început construcţia actuală, Biserica "Adormirea Maicii Domnului", eveniment consemnat şi în inscripţia din pridvor, scrisă în limba română cu alfabetul latin:
La anul 1808 s-au zidit această biserică ce să prăznuieşte hramul Adormirea Maicii Domnului prin osteneala Sfin. sale a pre. cuvi. Părintelui Iosif Duhovnicul şi a stariţei Olimpiadii, iar cei întâi ctitori au fost maicile din acest locaş. Al doilea mari ctitori au fost Doamna Elenco Paladi, care au dăruit 3 moşii şi maica Elisabeta Balş au dăruit moşia Vultureşti, maica Safta Brâncoveanu au hărăzit moşiile Osica şi Vlădulenii cu mai multe îndatoriri în testamentul său, iar celelalte moşii, vii şi acarete ce au dăruit şi alţi ctitori sunt scrisă în cartea vieţii spre vecinica lor pomenire. 1841, octomvrii 20.
Abia încheiată zidirea noii biserici (în 1812) şi mănăstirea trece prin grelele încercări ale anului 1821: odoarele sunt jefuite, călugăriţele izgonite sau ucise şi însăşi Maica Olimpiada a scăpat cu mare greutate "de sabie" fiind adăpostită la Mănăstirea Secu, unde a participat direct la terifiantele momente petrecute acolo. În anul 1900 un puternic incendiu mistuie cea mai mare parte a chiliilor, arzând şi acoperişul bisericii mari împreună cu cele două turle de lemn care se adăugaseră ulterior, şi care nu au mai fost refăcute. Actualul complex de clădiri din incinta mănăstirii Văratec s-a construit după incendiul din 1900, doar zidul înconjurător - ridicat între 1808-1812 - păstrându-se în forma sa iniţială. 

 

Sursa: http://alexis4tm.blogspot.ro/2011/05/bucovina-tinutul-manastirilor.html

Zidul

Am construit un zid negru pentru spaţii albe
Ca două lumi diferite în care tu şi cu mine
Puteam trăi separat.
Era un zid intern al mizeriei umane,
Aproape invizibil din exterior.
Apoi noi am căutat cunoaşterea.
Eram bărbat şi femeie,
Dar căutam aceeşi cunoaştere.
Şi am tot căutat-o până când
Nu am mai simţit fiorul în noi,
Acel fior al iubirii.
Am căutat cunoaşterea în pofida iubirii,
Pâna când, într-o bună zi, am inţeles că
Fără iubire nu mai puteam trăi.
Cunoaşterea nu mai avea nici un sens,
Dacă deveneam cu adevărat şi definitiv
Inexistenţi.
Atunci am început să căutăm din nou iubirea
Şi am inţeles că trebuie să darâmăm
Zidul pe care îl construisem
Cu ceva timp în urmă.
Dar zidul devenise alb, iar spaţiile
Deveniseră negre.
Noi am încercat să-l dărâmăm,
Dar zidul rămânea mereu alb,
Pentru că el aparţinea doar lui Dumnezeu.
Atunci L-am rugat pe Dumnezeu să îl dărâme
Şi Dumnezeu a creat o fereastră în zid,
Ca să ne putem vedea unul pe celălalt.
Noi ne-am privit miraţi şi îngroziţi
În acelaşi timp,
Pentru că nu ne mai recunoşteam unul pe celălalt.
Şi am înţeles că relaţia noastra devenise
Imposibilă.
L-am mai rugat pe Dumnezeu să facă o minune
Şi Dumnezeu ne- a dat lacrima.poezie de Marieta Măglaş din Poeme

Un interviu cu Alin Jivan

Interviu cu Alin Jivan, in exclusivitate pentru Eveniment Crestin.

E.C: Cum a inceput pasiunea pentru gimnastica?

A.J: Nu stiu daca la inceput a fost pasiune sau mai mult o dorinta a tatalui meu care era bun prieten cu antrenorul.Cert este ca o sora mai mare care a practicat acest sport a reusit sa ma invete cateva elemente incepatoare si asa m-i s-a deschis apetitul pentru performanta. Apoi l-am intalnit in sala de gimnastica pe marele campion la inele Dan Grecu si de atunci am inceput sa visez ca imi va canta si mie imnul tarii la campionatele mondiale si europene.

E.C: Ce titluri ai castigat pana acum si in ce orase?

A.J: Am castigat numeroase titluri de campion national incepand cu orasul natal Resita si pana la Cupe mondiale desfasurate in Pretoria, Africa de sud. Medaliat cu bronz la sarituri la Campionatele mondiale din Melbourne, Australia. Vice campion la sarituri la Campionatele Europene, Volos- Grecia. Declarat cel mai bun junior din tara si cel mai bun sportiv al Clubului Steaua al Armatei in anul 2005. Am reusit sa strang peste 200 de medalii,trofee si cupe.

E.C: Am aflat ca scri si compui cantece? Ne poti povesti mai multe despre aceste daruri?

A.J: De mic am fost atras de spiritualitate,de muzica, poezie. Visam sa devin predicator si cantam cu mama din harfa in timp ce o parte din fratii mei prindeau pasiune pentru Bruce Lee.
Nu credeam niciodata ca voi reusi sa compun si sa inregistrez o melodie care sa-mi poarte numele. Cand eram copil ma mai visam de foarte multe ori in haina militara. Cu timpul, peste aceste vise s-a asezat praful. Am ingropat toate darurile si am progresat doar din punct de vedere profesional. Numai ca intr-o zi Duhul Sfant a dat la o parte praful si omul meu launtric care tanjea dupa aceste daruri minunate a fost re-adus la viata de Isus Hristos,Mantuitorul lumii. El mi-a insuflat aceasta pasiune si azi scriu poezii,cantece,(uneori mai incerc sa predic) si mai mult de atat,lucrez si in Ministerul apararii. Toate visele m-i s-au implinit si asta doar datorita lui Dumnezeu,care mi-a dat o directie clara in viata. Astazi cant si spun tututor sa priveasca in sus,ca de acolo ne vine adevarata fericire.

E.C: Cand te-ai decis sa devi un adevarat crestin?

A.J: In momentul in care l-am intalnit pe Domnul Hristos. El a trezit in mine un dor de Cer, de carte, de familie, de prieteni, de acorduri si rime,si toate acestea s-au intamplat in vara anului 2007 cand am renuntat sa ma uit la un meci de fotbal pentru a merge la o biserica Evanghelica.

E.C: Care sunt sportivii romani pe care ii apreciezi?

A.J: Mi-a placut din totdeauna Dan Grecu care a dat dovada de mult profesionalism in toate domeniile vietii iar daca ma refer la generatia tanara pot spune ca sunt foarte multi sportivi pe care ii apreciez.Mi-e greu sa dau un nume.

E.C: Spune-ne cateva lucruri despre familia ta.

A.J: Suntem o familie numeroasa si modesta. Am ras impreuna cu fratii mei in copilarie, am plans cand a disparut inocenta. Am plecat de acasa cand m-am simtit “barbat” si m-am intors la ei de mana cu Dumnezeu. Azi suntem fericiti ca Dumnezeu ne face parte de marii bucurii. Va scriu de acasa si vreau sa va spun ca sunt in mijlocul unor oamenii pe care ii iubesc foarte mult.

E.C: Din Romania, ce locuri preferate ai?

A.J: Imi place Lacul Sfanta Ana cand vreau sa meditez.Sibiul cand vreau sa fiu romantic. Timisoara si Resita ca sa-mi aduc aminte ca “tot banatul e fruntea”. Targu-Mures alaturi de socri si nu in ultimul rand, imi place foarte mult Bucurestiul. Omul sfinteste locul si prefer sa merg in locurile unde ma intalnesc cu prietenii mei.

E.C: Ai un verset din Biblie ce iti e foarte aproape de inima ta?

A.J: Da, am un verset pe care il consider Glorios: “Domnul Dumnezeul tau este in mijlocul tau ca un viteaz care poate ajuta. Se va bucura de tine cu mare bucurie. Va tacea in dragostea Lui si nu va mai putea de veselie pentru tine”. ( Tefania 3:17 ) (Sursa)

Cate feluri de dragoste exista

Cuvântul dragoste este unul dintre cele mai neobişnuite cuvinte din limbajul nostru. Este considerat a fi încărcat de sensuri şi totuşi pare insuficient atunci când vrem să exprimăm ceva. Ne iubim partenerul nostru scump de o viaţă întreagă. Dar iubim şi puiul prăjit sau plăcinta cu brânză. Îi iubim şi pe părinţii noştri şi pe copiii noştri. Dar iubim şi cărţile sau fotbalul sau vacanţele la schi, iubim libertatea ceva mai mult ca pe maşina parcată în faţa casei. Iubim serialul favorit, dar şi pe Domnul nostru Isus şi toate astea se adună într-un fel de vorbire neglijentă şi, uneori, într-o gândire încâlcită. Confuzia se măreşte când citim o carte despre care se spune că este de dragoste şi noi descoperim că se referă la atracţia sexuală. Alt autor se referă la o aventură romantică, altul scrie despre o loialitate familială intensă. Deşi fiecare descrie alt tip de relaţie, totuşi toţi o numesc dragoste.

Când scriem o carte despre dragostea în căsătorie, putem apela la limbajul specific al Noului Testament, în care găsim cel puţin cinci cuvinte care se referă la diferitele aspecte ale dragostei din cadrul căsniciei. Cele cinci cuvinte sunt o explicaţie practică despre cum ar trebui să arate viaţa de iubire în cadrul căsniciei. Fiecare gen se zideşte pe temelia celuilalt dinainte. Fiecare îşi are locul ei special, de mare însemnătate aşa cum vei descoperi când vei începe să pui în practică toate aceste moduri de-a iubi în căsnicia ta. Aceste genuri de iubire sunt distincte dar sunt şi interdependente astfel încât procesele fizice, emoţionale şi spirituale se suprapun şi se consolidează unele pe altele în cadrul iubirii.

Prima faţetă pe care o vom analiza este ceea ce Biblia o numeşte epithumia. Acest termen înseamnă dorinţă puternică de orice gen, uneori bună, uneori rea. El înseamnă a pune la inimă, a dori cu pasiune, sau poate însemna şi a râvni. Când este folosit negativ, în Biblie este tradus prin “poftă”. Când este folosit în sens pozitiv este tradus prin dorinţă şi la aceasta ne referim noi. În căsătorie, soţii trebuie să aibă o dorinţă fizică puternică unul după altul care să se exprime printr-o relaţie sexuală plină de desfătare. Acest tip de relaţii nu sunt aspectul cel mai important al căsniciei, dar ele constituie un indicator sigur al sănătăţii căsniciei. Dacă există tensiuni în alte domenii, ele vor ieşi la iveală în acest domeniu. Uneori reacţiile voastre sexuale sunt înăbuşite din cauza diferitelor presiuni sau probleme. Însă chiar cu trecerea timpului, relaţia intimă poate şi trebuie să fie tot mai satisfăcătoare pe măsură ce cei doi parteneri se cunosc tot mai bine. Energia abundentă de la începutul relaţiei trebuie să se transforme într-o exprimare fizică a iubirii care este acum matură, sensibilă, plină de pricepere, cu un partener a cărui reacţii şi preferinţe sunt cunoscute acum în mod intim. Dacă eşti preocupat de aspectele negative ale relaţiei voastre, trebuie în primul rând să le înţelegi şi apoi să le elimini. Cauzele sunt multe, dar tăcerea, suspiciunea, mânia, suferinţa, înţelegerea greşită, teama sau vinovăţia complică şi mai mult situaţia. În cele mai multe cazuri, problemele reale care stau la baza neîmplinirii sexuale nu sunt fizice, organice, ci sufleteşti. De aceea o bună comunicare va rezolva cele mai serioase probleme. Problemele sexuale reflectă uneori sentimentele tale faţă de tine însuţi, sau atitudinile tale negative cu privire la sex, de care va trebui să te dezveţi. Înţelegerea biblică a relaţiei sexuale, care să risipească temerile şi inhibiţiile datorate unei educaţii greşite, este necesară, pentru că Însuşi Dumnezeu a lăsat relaţia intimă ca să fie un mod corect, bun şi sănătos de împlinire a omului în cadrul căsniciei. Şi, desigur, abordarea personală corectă a manifestării sexuale a dragostei în propria căsnicie poate începe prin a pune timp deoparte pentru celălalt, pentru a-i acorda atenţie şi timp, încercaţi să vă închinaţi împreună înaintea actului propriu-zis, pentru că, până la urmă, împlinirea actului pe care Dumnezeu l-a lăsat pentru cei doi soţi ca apropriere supremă este un act de închinare şi de mulţumire către Dumnezeu, Cel care a inventat aceasta.

Următorul aspect pe care-l vom discuta este cel pe care Biblia îl numeşte în Vechiul Tetament eros. Acest tip de dragoste poartă în el ideea de romantism. Nu trebuie să ne gândim la o dragoste carnală, datorită termenului eros, pentru că ea nu este întotdeauna o dragoste senzuală, ci cuprinde în ea dorul de a te uni cu fiinţa iubită. Eros este o dragoste romantică,
pasională şi sentimentală. Ea constituie de obicei punctul de plecare în căsnicie, este dragostea despre care scriu poeţii. Dragostea eros are nevoie să fie ajutată, pentru că este schimbătoare. Dragostea romantică oferă minunate recompense personale care constituie darul lui Dumnezeu Însuşi. Acest gen de dragoste este în întregime emoţional şi nu poate fi chemat după voie, ci apare ca o reacţie sigură atunci când celelalte forme sunt puse în mişcare în cadrul căsniciei. Mai mult ca orice gen de dragoste, eros transformă banalul “alb-negru” din existenţă. Dragostea romantică este un bun medicament pentru temeri şi nelinişti, pentru complexe de inferioritate. Ea scoate la lumină tot ce este mai bun în noi şi ne face să funcţionăm la cel mai înalt nivel al nostru. Ce este de făcut când nimic nu merge aşa cum ar trebui între voi? Îndrăgostiţi-vă! În două moduri această dragoste poate fi învăţată: folosindu-ţi imaginaţia şi asigurând climatul emoţional potrivit pentru tovarăşul de viaţă. Emoţiilor nu li se poate porunci, dar ele vor veni în condiţiile corespunzătoare. Soţii au nevoie să se oprească şi să-şi aducă aminte ce simţeau când erau îndrăgostiţi. Excursii scurte, o seară în doi la lumină scăzută, un cadru liniştit, un picnic sau alte asemenea lucruri pot readuce în relaţie acel fior care face minunate şi unice clipele petrecute împreună. Atingerea fără conotaţii sexuale asigură apariţia sau păstrarea sentimentului romantic. Priviri care arată cât de important este partenerul tău pentru tine cât şi comunicarea lucrurilor care fac plăcere şi care nu, asigură o relaţie care dăinuie plină de împlinire, bucurie şi romantism.

Al treilea gen de dragoste din căsnicie este storge. Aceasta este dragostea confortabilă care înglobează afecţiune naturală şi sentimentul de apartenenţă. Este genul de dragoste din familie, dintre fraţi sau copii şi părinţi. Acest tip de dragoste împlineşte nevoia de a aparţine cuiva, de a face parte dintr-un cerc strâns unit, în care oamenii ţin unul la altul şi manifestă o afecţiune plină de loialitate. Atunci când lumea se arată a fi un loc rece şi potrivnic, storge oferă un refugiu emoţional. Căsnicia căreia îi lipseşte această calitate este ca o casă fără acoperiş în care poate ploua torenţial. Dar când există, storge poate oferi o atmosferă de siguranţă în care
celelalte genuri de dragoste pot sălăşlui şi înflori nestingherite. Emoţiile generate de îndrăgostire pot scădea în intensitate în timp şi dacă dragostea storge nu a avut un rol destul de important la început, cei doi se pot trezi într-o situaţie destul de neplăcută după ce primele emoţii trec. Adevărata unitate iese la iveală după ce copiii cresc şi pleacă iar cei doi pierd scopul pentru care au rămas împreună o viaţă. Noul Testament porunceşte dragostea storge în Romani 12:10, care spune “iubiţi-vă unii pe alţii cu odragoste frăţească”. Geneza 2:24 este versetul care stă la baza acestui tip de dragoste, a cărei importanţă poate fi subestimată din cauza caracterului ei mai puţin spectaculos. Noi toţi avem nevoie de un loc pe care trebuie să-l putem numi cămin, care să reprezinte un loc liniştit, în care să ne simţim confortabil unul cu altul, în care să ştim că suntem cele mai importante persoane pentru cineva care este pe primul loc în viaţa noastră, după Dumnezeu. Încrederea, loialitatea, refugiul emoţional, familiaritatea confortabilă sunt lucrurile care fac casa noastră şi căsnicia noastră locul în care suntem “acasă”.

Al patrulea gen de dragoste care trebuie să aibă un loc important în viaţa noastră de cuplu este fileo. Fileo îl preţuieşte pe cel iubit, manifestă o afecţiune plină de gingăşie pentru el, dar ea aşteaptă întotdeauna reciprocitate. Este dragostea părtăşie, prietenie, tovărăşie şi ea se bazează pe comunicare. În timp ce eros crează îndrăgostiţi, fileo crează prieteni dragi care se bucură de o strânsă părtaşie şi apropiere. Ei îşi împărtăşesc gândurile, sentimentele, atitudinile, planurile şi visele, timpul şi interesele. Este nevoie de doi ca să realizezi fileo. O căsnicie fără fileo va fi lipsită de satisfacţie, chiar dacă există multă pasiune îndormitor. Prietenia duioasă a lui fileo capătă o şi mai mare intensitate şi bucurie atunci când devine o parte a legăturii de dragoste cu aspecte multiple dintre soţ şisoţie. Fileo oferă cea mai consecventă satisfacţie a căsniciei. Fiecare găseşte plăcere în compania celuilalt, îşi poartă reciproc de grijă, se îndrăgesc unul pe celălalt, aceasta este adevărata preţuire. Camaraderia unor buni prieteni care sunt de asemenea şi îndrăgostiţi, pare de două ori mai încântătoare şi dublu de preţioasă. Dar fileo lipseşte în mod ciudat din multe căsnicii. Unii au pierdut pe parcurs armonia care exista între ei la început, alţii nu s-au străduit să o caute pentru că nu au ştiut cum. Sau au nesocotit importanţa ei bazându-se pe atracţia sexuală sau romantică dintre ei. Este timpul să învăţaţi să vă simţiţi confortabil unul în prezenţa celuilalt, în timp ce puneţi bazele prieteniei voastre. Dacă soţul(soţia) este persoana cu care vei petrece toată viaţa ta, atunci de ce să nu construieşti şi o relaţie de prietenie sănătoasă între voi? De ce să nu fie el(ea) cel(cea) cu care împărtăşeşti cele mai ascunse şi intime gânduri, cel(cea) care este persoana în care ai cea mai deplină încredere? Trebuie să fie persoana cu care ai scopuri şi ţeluri comune, împreună cu care lupţi umăr la umăr pentru bunăstarea familiei voastre în toate domeniile. A te destăinui, a conta pe celălalt, a cere ajutorul în nevoie, a împărtăşi aceleaşi interese, a avea momente plăcute împreună sunt lucruri care ţin de construirea unei relaţii de tip fileo. A înţelege pe celălalt este o activitate de o viaţă şi cere receptivitate şi recunoaşterea unicităţii celuilalt ca individ şi în acelaşi timp, mulţumirea că această persoană atât de specială şi unică este cea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o ca să ne petrecem toată viaţa împreună. Este puterea noastră de a-l( a o) alege în continuare tot pe el(ea) ca persoana care Dumnezeu a ales-o pentru noi să fim una.

Trecem acum de la aspectul fizic la cel spiritual al dragostei. Am lăsat la urmă ce e mai bun, agape, dragostea complet lipsită de egoism, capabilă de a da şi de a da încontinuu, fără să aştepte nimic în schimb. Agape preţuieşte şi slujeşte, în contrast cu fileo, care preţuieşte şi se bucură de celălalt. Agape este dragostea care L-a determinat pe Isus să vină să moară pentru noi, Dumnezeu iubeşte omenirea cu dragostea agape. În plus El are şi fileo pentru cei care se află într-o relaţie personală cu El prin Isus. Dragostea agape este cea care poate fi adusă imediat în căsnicie, deoarece ea este practicată ca urmare a alegerii libere a voinţei tale şi nu depinde de sentimente. Este o dragoste a acţiunii,nu a emoţiilor. Se concentrează asupra a ceea ce faci şi spui, nu asupra a ceea ce simţi. Dragostea agape este conectată la un generator etern, ea iubeşte indiferent de situaţie. Indiferent de cât de imposibil de iubit este cealaltă persoană, agape continuă să se reverse. Atunci când eşti dezamăgit sau chiar rănit, atunci când sentimentele îţi sunt ignorate, atunci când celălalt se află în imposibilitatea de a-ţi răspunde pe măsură din cauza unei boli sau a unei stări rele, atunci când sunt distanţe mari între noi, dragostea agape ştie că trebuie să acţioneze pentru păstrarea a ceea ce avem, a ceea ce Dumnezeu ne-a dat, dar care pentru un timp ne încearcă răbdarea sau credincioşia. Agape înseamnă implicarea în nevoile celorlalţi. Înseamnă devotament necondiţionat. Înseamnă dăruire constructivă bazată pe cunoaştere şi nu pe aşteptări. Înseamnă a ştii că nu ţi se va răspunde la fel, dar a alege să binecuvântezi şi atunci când tu nu eşti binecuvântat de celălalt. Este dragostea inepuizabilă, generoasă, plină de cea mai minunată bunătate. Pentru că ai decis să exprimi agape, vei alege chiar şi atunci când eşti bolnav sau indispus să nu te porţi dezagreabil, să continui să îţi tratezi partenerul cu bunătate. Vei continua să eviţi acele izbucniri care pot fi devastatoare pentru viaţa de cuplu. Ştii cum să te alimentezi din sursa divină de bunătate. Agape dă tot ce ai mai bun celui iubit. Acest tip de dragoste vă va ajuta să depăşiţi fără mari daune perioadele mai tulburi. Este cel mai bun medicament pentru sănătatea mintală. Partenerul nu ajunge mingea de ping-pong a stărilor tale emoţionale. Atunci veţi găsi stabilitatea de care fiecare are nevoie pentru o evoluţie normală şi pozitivă. Apoi, Agape înlătură spiritul de defensivă din ambele părţi. Nu simţi nevoia de a te apăra de atacuri şi nici de a te plânge şi explica mereu. Te ajută să iubeşti într-un mod nou, să te oferi necondiţionat şi deşi poate părea imposibil de realizat, vei avea surpriza să constaţi nu numai că te vei simţi împlinit, ci şi că va aduce căsnicia ta pe linia de plutire în momente de derivă. (Sursa)