Tu pe cine alegi?

Citeam un articol dintr-un ziar în care se spunea că anotimpul în care ne naștem ne afectează personalitatea. Se pare că dacă te naști iarna ai avantajul că ești mai puțin nervos. Dacă ai „norocul” sa vii pe pământ primăvara sau vara ești un om excesiv de pozitivist. Dar asta, poate până înveți să te uiți la televizor. Toate astea sunt șmecherii pentru oameni fără Dumnezeu, șmecherii care le dă senzația unor avantaje sau dezavantaje dobândite. Cert este că mai important decât în ce lună ne-am născut pe pământ și speculațiile aferente este când ne-am născut pentru cer și realitatea aferentă. Cerul înseamnă viață și nu este o idee din moși strămoși.

Pământul îți oferă întristări și bucurii, dureri și izbăviri, lacrimi și zâmbete cu o varietate copleșitoare pentru unii. Cerul îți oferă fericire care mai e și veșnică pe deasupra. Fericirea noastră are strânsă legătură cu Dumnezeu. În cartea Daniel, Dumnezeu cântărește viața unui om și îl găsește ușor, adică fără valori, fără caracter, fără pic de moralitate, pervertit în fiecare celulă din trup. Cu alte cuvinte, pentru Dumnezeu, omul acesta era iremediabil pierdut. În momentul în care în tine nu mai locuiește nimic de proveniență divină, pentru că ți-ai bătut joc de tot de când te-ai născut și până acum, în clipa în care până și gândul veșniciei semănat de Dumnezeu în conștiința omului se pierde, în ziua în care și izul de fum al făcliei tale cu frumos se stinge, abia atunci El hotărăște să te pună pe cântar.

Dar, ce te faci când te simți un păcătos nenorocit? Ce te faci când te simți mizerabil, când conștinetizezi că ți-ai irosit viața în plăceri de-o clipă? Ce te faci când îți dai seama că tot efortul omenesc a fost în zadar, că nu prin fapte poți să cucerești grația lui Dumnezeu? Ei bine, în acele momente tu ai șansa să conștientizezi că e nevoie de o schimbare, iar Hristos îți oferă șansa schimbării. El iartă orice păcat, schimbă orice viață și te naște pentru cer.

În fiecare zi ni se oferă șansa să fim ca Belșațar sau ca Hristos. Tu ca cine vrei să fii?
                                                                                   Sursa - Alexandru Fintoiu – www.ciresarii.ro