Puterea de a continua

1. Winston Churchill a rămas repetent în clasa a şasea și a pierdut toate competițiile electorale pentru funcții publice până când, la vârsta de 62 de ani, a devenit prim-ministru. Mai târziu, avea să scrie: “Nu renunța niciodată. Niciodată, niciodată, niciodată, niciodată – în nimic, mare sau mic, măreț sau neînsemnat. Nu renunța niciodată cu excepţia cazurilor în care o faci pe considerente de onoare sau de bun simţ. Niciodată, niciodată, niciodată – nu renunța niciodată.” Tu când te-ai gândit să renunţi ?

2. Thomas Edison era considerat de către profesorii săi “prea prost pentru a învăța ceva”. A fost concediat de la primele două locuri de muncă pentru ca era “neproductiv”. Ca inventator, a avut 1.000 de încercări nereuşite până să inventeze becul. Când un reporter l-a întrebat “Cum v-aţi simţit eșuând de 1.000 de ori?”, Edison a răspuns: “Nu am eșuat de 1000 de ori, ci becul a fost o invenţie cu 1000 de paşi”.

3. Albert Einstein nu a vorbit până la vârsta 4 ani şi nu a citit până la 7 ani. Părinţii au crezut era debil mintal, iar unul dintre profesori l-a descris ca fiind “lent la minte, pierdut pentru totdeauna în vise prosteşti”. A fost exmatriculat din şcoală şi i-a fost refuzată admiterea la Scoala Politehnică din Zurich.

4. Louis Pasteur a fost un elev mediocru, iar la lucrarea de licenţă s-a clasat pe locul al cincisprezecelea din 22 de studenți la chimie.

5. Henry Ford a dat faliment de cinci ori înainte de a reuşi cu Uzinele Ford.

6. Walt Disney a fost concediat de către un editor de ziar deoarece era “lipsit de imaginaţie şi de idei bune”. A dar faliment de mai multe ori înainte de a construi Disneyland.

7. Fred Astaire a fost catalogat astfel de către directorul MGM în fața căruia, în 1933, a dat primul test: “Nu poate juca. Nu poate cânta. Uşor chel. Poate dansa puțin”. Mai târziu, avea să spună: “Cu cât urci mai sus în carieră, cu atât îți sunt permise mai multe greșeli. Iar odată ajuns în vârf, dacă faci suficiente greșeli, acesta este considerat a fi stilul tău”.

8. Sidney Poitier a fost “răsplătit” astfel de către directorul de casting după prima sa audiție: “De ce nu te oprești din a face oamenii să își piardă timpul și nu te duci să te faci spălător de vase sau ceva?”. A fost momentul în care, îşi aminteşte Poitier, a decis să își dedice viaţa actoriei.

9. Charlie Chaplin a fost iniţial respins de către şefii de la Hollywood pentru că pantomima sa a fost considerată “un nonsens”.

10. Beethoven mânuia penibil vioara, iar profesorul său a spus despre el că “nu există nicio speranţă să devină compozitor”.

11. Van Gogh a vândut doar o singură pictură în timpul vieţii sale. Şi chiar și aceasta surorii unuia dintre prietenii săi. Acest lucru nu l-a oprit să continue să picteze peste 800 de lucrări.

12. Rodin era considerat cel mai slab elev din școală, iar tatăl său s-a exprimat tranșant: “Am un idiot drept fiu”. A fost respins de trei ori la admitere la Ecole des Beaux-Arts.

13. Stravinsky a fost a izgonit din Paris de către critici și de către publicul furios după premiera operei “Încoronarea primăverii”.

14. Jack London a primit şase sute de respingeri din partea editorilor înainte de a vinde prima sa poveste.

15. Jerry Seinfeld “a înghețat” pe scena clubului în care a avut loc prima sa reprezentație și nu a fost capabil să scoată vreun cuvânt. Batjocorit de public, a revenit noaptea următoare şi și-a terminat numărul în aplauze frenetice.

The Anatomy of Peace: Resolving the Heart of Conflict

The Anatomy of Peace: Resolving the Heart of Conflict, second edition (July 13, 2015) este o narațiune semi-fictivă, “inspirată din fapte reale”, autor fiind The Arbinger Institute. „Leadership and Self-Deception” (Liderul şi amăgirea sinelui), o carte de același autor, apărută în limba română la Editura Curtea Veche a devenit rapid bestseller internațional. Povestea cărții The Anatomy of Peace se desfașoară pe durata unui weekend, într-un centru (Camp Moriah) pentru “reabilitarea” tinerilor cu probleme destul de serioase (droguri, violență etc.), centru condus de un musulman palestinian (Yusuf) și de un evreu (Avi), o combinație ciudată inițial, însă destul de interesantă în timp ce ni se descoperă treptat date despre aceștia. În vreme ce tinerii se pregătesc de o excursie mai lungă, părinții petrec două zile în discuții profunde, încordate inițial, piperate apoi de mărturisiri și revelații, discuții ce elimină chirurgical, pas cu pas, fără anestezie, unele dintre cele mai frecvente minciuni crescute la rădăcina propriilor relații interpersonale. În Camp Moriah părinții descoperă că nu există o soluție simplă pentru „repararea” propriilor odrasle ci că ei înșiși trebuie să ofere un cadru și o invitație pentru schimbare în viața lor.

„Remarcați totuși că toate părțile în conflict, toate așteaptă aceeași soluție: ele așteaptă ca cealaltă parte să se schimbe. Ar trebui să ne surprindă atunci că problema persistă și conflictul se prelungește?” The Arbinger Institute ne plimbă prin istorie, experiențe personale, filosofie, câteva diagrame și discuții în grup pentru a evidenția pericolul de a avea o inimă tulbure, o inimă fără pace, în război („a heart of war”). De a vedea persoanele drept obiecte și de a nu le vedea de fapt așa cum sunt, indivizi unici, oameni autonomi. Acest principiu se aplică în cazul relațiilor interpersonale, al familiei dar și în cel al comunităților, corporațiilor, națiunilor etc.

Yusuf: “Aceeași problemă o are fiecare în familia sa. Și aceeași problemă o au colegii de lucru și țările între ele. Suntem cu toții înconjurați de alți indivizi autonomi care nu se comportă întotdeauna așa cum ne-ar plăcea. Istoria lui Lou Herbert și a familiei sale ocupă cel mai mare spațiu în carte. Lou este un veteran al războiului din Vietnam, conduce compania Zagrum, iar împreună cu soția Carol își aduce fiul (Cory) în Camp Moriah pentru a fi, vorbele sale, „reparat într-un fel – schimbat, motivat, disciplinat, corectat”. Lou pe de o parte este suparat să fie în locul acela ocupându-se iarăși de această „problemă” supărătoare a sa, Cory, însă pe de altă parte, are un timp de respiro aflându-se acolo, detașat pentru o vreme de cealaltă problemă, compania care, in mod paralel, se cam destrama. Sceptic față de unele idei, Lou se gândește rapid să plece însă Carol în disperarea ei, insistă ca acesta să rămână, din acel punct începând și transformarea sa.

Prezentarea brută a propriilor idei în coliziune cu cele ale cuplului palestiniano-israelian reprezintă firul narativ și drama cărții. Aceștia ca și celelalte cupluri realizează că de multe ori se situează în propriile cutiuțe ale propriilor mentalități, alimentate de propriile justificări personale ce le conturează și mai mult poziția în interiorul cutiuței, automat și propriile conflicte. The Anatomy of Peace încheie cu invitația lui Yusuf: Uitați-vă unii la alții, i-a invitat Yusuf. Fiecare din această cameră este o persoană. Precum sunt copiii voștri și dușmanii voștri, reali sau imaginari. Fie ca să aveți onestitatea și curajul de a face ceea ce casele noastre, locurile noastre de muncă și comunitățile noastre au nevoie cel mai mult: să-i vadă pe toți drept oameni – în mod special poate, chiar și atunci când nu îți dau motive să o faci.

Dacă o citești în mod sincer, căutând să înveți câte ceva, vei găsi o anumită prospețime și ceva idei interesante. Mi-au fost ridicate niște întrebări cu privire la atitudinea mea în relații, tendinta de a da vina pe altcineva/altceva și de a nu-mi observa propriile lacune, m-am gândit serios la roul meu ca părinte și la felul în care mă voi relaționa cu fiica mea. Din punctul acesta de vedere, cartea a meritat efortul de a o parcurge. Sper să o vedem tradusă cât mai curând. (Sursa)