Am crescut cu povestirile Bibliei

Am crescut cu povestirile Bibliei, care-mi erau citite cu voce tare. Multe ilustraţii mi-au rămas imprimate puternic în memorie – şi acum îl mai vad pe Daniel în groapa cu lei, şi pe Isus lăsând copiii să vină la El. Îmi plăceau povestirile despre Moise copil, despre David şi Iosif. Isus era pentru mine o realitate incontestabilă şi de aceea de-abia puteam asculta vorbindu-se despre crucificare fără să-mi acopăr faţa şi să-mi ascund lacrimile. Mergeam la biserică în fiecare duminică – nu-mi plăcea dar nici nu-mi displăcea în mod special; foarte curând însă am descoperit bucuria de a fi singură în biserica goală. Era uşor de făcut asta, căci casa noastră era construită în apropierea unei încântătoare capele vechi. Îmi dau seama acum că încă de mică îmi croiam pe neştiute calea spre meditaţie şi contemplaţie, deşi pe atunci aceste cuvinte n-ar fi însemnat nimic pentru mine. Cred că nimeni n-a încercat să-mi vorbească despre ce înseamnă religia ori sa-mi explice credinţa sau necesitatea ei. Religia era, asemeni existenţei părinţilor, un fapt – nu o speculaţie. Înclinaţiile mele religioase au trecut prin multe fluctuaţii, căci am fost atrasă când de o formă, când de alta; dar credinţa profundă în existenţa unui Tată ceresc ce ni s-a arătat prin Fiul Său nu m-a părăsit niciodată. Am fost înzestrată cu nepreţuitul dar de a nu mă îndoi niciodată.

Din memoriile Principesei Ileana a  României (Sursa)